Narator: Cristina Albișoru
Durata: 12h 40m
Această carte descrie viețile și iubirile agitate, dar și misiunile periculoase ale celor mai mari lohamot ale Mossadului, femeile-războinic ale serviciului secret israelian. Faptele uimitoare ale acestor femei puternice și curajoase dovedesc că sunt egalele bărbaților și adesea chiar mai bune decât aceștia. În afară de inamicii națiunii, ele au avut de luptat cu o singurătate de multe ori dureroasă, o atitudine uneori neîncrezătoare din partea colegilor bărbați și au renunțat adesea la visul de a se căsători și de a avea copii. Cu toate acestea, și-au îndeplinit cu succes misiunile. Capitolele palpitante ale cărții ne dezvăluie caracterul și realizările acestor amazoane, de la Yolande, aflată la curtea regelui Farouk al Egiptului, la Dina, cea care a stat aproape de Arhiva Nucleară a Iranului; de la Shula, condamnată la moarte prin spânzurare, la Sigal, care a recrutat cei mai buni agenți musulmani; de la Marcelle, care a sărit de pe geamul încăperii unde era torturată de egipteni, la Yael și Isabel și Danielle, care nu au ezitat să se aventureze direct în bârlogul dușmanului. Linda a supraviețuit în mod miraculos Holocaustului, Aliza a dărâmat barierele, Trioul – trei tinere – a salvat Israelul de un pericol teribil. Și multe alte amazoane au dus la bun sfârșit misiuni uimitoare.
Mulți ani, activitățile acestor lohamot ale Mossadului au fost ținute secrete de către autorități. Azi se ridică vălul secretului și realizările incredibile ale acestor amazoane pot fi aduse la cunoștința publicului. În cele din urmă.
MICHAEL BAR-ZOHAR este scriitor, orator și fost profesor la Emory University din Atlanta, Georgia. A fost membru al Knessetului, trimis la Consiliul Europei și consilier al generalului Moshe Dayan. Dr. Bar-Zohar este biograful oficial al lui David Ben-Gurion și unul dintre experții de frunte ai Israelului în spionaj. Este coautor, alături de Nissim Mishal, al bestsellerului internațional Mossad. Istoria sângeroasă a spionajului israelian. Cărțile lui Bar-Zohar au fost traduse în 33 de limbi.
NISSIM MISHAL a fost una dintre personalitățile de frunte ale televiziunii din Israel, reporter, corespondent la Washington și, în cele din urmă, director general al televiziunii de stat. La aniversările de 50, 60 și 70 de ani de la fondarea statului Israel, Mishal a editat cărți cu vânzări-record despre istoria Israelului. Este și coautorul unei cărți despre 2 000 de ani de iudaism, împreună cu profesorul Shlomo Ben-Ami.
Preț: 59.99 LEI (promoțional inclus în abonamentul tău)
ISBN audiobook 9786303423586
Publicat de: Editura Litera
Creează-ți un cont gratuit chiar aici.
Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.
Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.
Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.