Narator: Ilinca Hărnuț
Colectie: Descoperă filosofia
Durata: 3h 28m
SF. AUGUSTIN
Doctorul Harului împotriva Răului
Prin opera Sfântului Augustin (354–430) se inaugurează noua paradigmă filosofică specifică Evului Mediu. Textele sale constituie un punct de reper în istoria gândirii, ale căror ecouri se fac auzite până în zilele noastre. Întregul periplu biografic și intelectual al episcopului de Hippona urmărește aproape obsesiv o problemă filosofică de primă importanță, prin care filosofia își pierde inocența originară: Cum putem explica prezența înspăimântătoare a răului? Întrebarea cuprinde o provocare imposibil de evitat, în măsura în care de răspunsul la aceasta depinde posibilitatea ca existența să capete vreun sens. Prin răspunsurile sale, Sfântul Augustin va modela decisiv gândirea creștină și cultura Europei Occidentale; și, pornind de la acestea, pesimismul și angoasa vor deveni chestiuni curente în reflecția filosofică. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)
Publicat de: Editura Litera
Creează-ți un cont gratuit chiar aici.
Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.
Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.
Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.