Audiobook
Coperta “Dragostea și restul vieții”

Dragostea și restul vieții

Durata: 2h 26m

Un volum de poeme pe cît de eclectic, pe atât de sensibil, curajos și neconvențional. Structurat în două părți, ”Dragostea” și ”Restul vieții”, cartea propune un mode de a vedea viața și dragostea așa cum rar s-au mai văzut! „Dragostea și restul vieții” este o carte de poezie care categoric își va ține cititorii cu sufletul la gură, ca un roman polițist. Pentru că iubirea din „Dragostea și restul vieții” are, nu se știe cum, un milion de detalii care par să fi scăpat până acum tuturor celorlalți îndrăgostiți ai lumii. Marcel Petrișor ne invită, cu tot talentul său omenesc și poetic, într-o călătorie literară în care vom avea parte de vers nobil și de iubire înaltă, de viață și de moarte, de victorie și de renunțare, dar mai ales de acel semnificativ rest al existenței în care ne retragem ca să privim sau ca să (nu) trăim. Totuna… Să citim. Să recitim. Să iubim. (Alice Năstase Buciuta) „Eu nu știu adevăruri universale și nici măcar adevăruri convenabile pentru alții. Știu doar adevăruri subiective care mi s-au impregnat în nări și în memoria pielii, care-mi tulbură simțurile fără să fie ofilite de timp, adevăruri care-și revarsă aromele ori de câte ori țin ochii închiși. Dragostea desăvârșită nu se naște nici din prosperitate și nici din huzurul sentimentelor; e mai degrabă o alunecare într-o altă viață, în care realitatea se lichefiază, lăsând loc trăirilor lăuntrice fastuoase, adevăratul ei tărâm magic.” (Marcel Petrișor) ISBN audiobook 978-606-9081-17-4
Publicat de: Cartile Tango

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit undefined zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.