Audiobook
Coperta “Drumul către tine însuți. O nouă psihologie a iubirii, a valorilor tradiționale și a creșterii spirituale”

Drumul către tine însuți. O nouă psihologie a iubirii, a valorilor tradiționale și a creșterii spirituale

Narator: Zory David

Durata: 10h 34m

Cartea lui M. Scott Peck, medic psihiatru cu o îndelungată experienţă în psihoterapie, vorbeşte despre lucruri fundamentale legate de evoluţia actuală a umanităţii: gândire, conştiinţă, cunoaştere şi evoluţie spirituală, alegeri făcute în viaţa personală sau într-un cadru organizat (instituţie, societate), dar şi despre „ştiinţa“ lui Dumnezeu. Om de ştiinţă el însuşi, autorul caută, în această carte, să înţeleagă misterele Creaţiei, fiinţa umană ca parte a acesteia, calea spre credinţă şi spre păstrarea ei. Caracterul raţional al cărţii nu ştirbeşte cu nimic transcendenţa subiectului acestei lucrări: căutarea lui Dumnezeu în toate manifestările conştiinţei umane, pornind de la gândire şi ajungând la evoluţia spirituală. Speranţa lui M. Scott Peck, aşa cum reiese din această carte, este ca următoarea epocă va fi una a integrării, care să cuprindă adevărul decantat din eforturile de cunoaştere de până acum, dar şi căi noi de percepţie superioară, izvorâte din apartenenţa omului la o lume divină. ISBN audiobook 9786064411280
Publicat de: Curtea Veche Publishing

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.