„Etica Nicomahică” de Aristotel este una dintre cele mai influente lucrări despre moralitate și virtute, o reflecție profundă asupra a ceea ce înseamnă să trăiești bine. Aristotel definește conceptul de fericire – eudaimonia – ca fiind scopul suprem al vieții umane și oferă și un ghid despre cum să ne cultivăm virtuțile pentru a atinge acest ideal. Un aspect central al gândirii lui Aristotel este acea idee că virtutea se află în mijloc. El subliniază că excelența morală nu este o extremă, ci o cale de mijloc între defect și exces. De exemplu, curajul este virtutea care se află între lașitate și nesăbuință. Această învățătură este profund relevantă și astăzi, în lumea noastră adesea polarizată, în care extremele sunt tentante, iar echilibrul este greu de menținut. Aristotel ne invită, de asemenea, să reflectăm asupra rolului obiceiurilor în construirea unui caracter virtuos. El ne arată că virtuțile nu sunt înnăscute, ci se dezvoltă prin practică constantă. Provocarea „Eticii Nicomahice” este să ne întrebăm ce fel de persoane dorim să devenim. Pentru Aristotel, fericirea nu este doar o stare pasivă, ci un proces activ de a trăi conform virtuților. Într-o lume în care suntem adesea distrași de obiective externe, el ne îndeamnă să ne concentrăm pe creșterea noastră interioară. Și, poate, după ce veți termina această carte, veți începe să priviți viața voastră ca pe o oportunitate continuă de a cultiva virtutea. Putem spune, așa cum ne arată Aristotel, „Suntem ceea ce facem în mod repetat. Excelența nu este un act, ci un obicei.” Acesta este un rezumat și analiză ale lucrării, iar nu cartea intergrală.
Publicat de: Mind Builders