Audiobook
Coperta “Orient și Occident”

Orient și Occident

Durata: 7h 10m

Civilizatia occidentala a ajuns la apogeul ei? Partizanii entuziasti ai stiintei ar spune ca da, cei care judeca lumea dintr-o perspectiva spirituala ar spune ca dimpotriva. In 1924, cand René Guénon publica aceasta carte, ororile Primului Razboi Mondial zdruncinau deja increderea oamenilor in ceea ce numisera pana atunci „civilizatie” si „progres”. In analiza sa, Guénon urmareste evitarea conflictului dintre civilizatii, prezentand bogatiile traditionale ale Orientului in fata unui Occident preocupat de progresul stiintelor in detrimentul propriei mosteniri spirituale. Putem imparti aproximativ lucrarile lui René Guénon in doua categorii principale: pe de o parte, prezentarea pur metafizica – asa cum o descoperim in Starile multiple ale fiintei sau Simbolismul Crucii – si, pe de alta parte, critica lumii moderne, ca in Orient si Occident, Criza lumii moderne, Domnia cantitatii si semnele vremurilor etc. Asa cum s-a spus pe buna dreptate, acest metafizician construieste o punte intre lumi, aducand pacea intre popoarele care se dusmaneau pentru ca nu se cunosteau. La un secol de cand a fost scrisa aceasta carte, mesajul ei este inca actual si, mai mult decat atat, ne ofera un punct de vedere prin care putem intelege mai bine sensul profund al evenimentelor pe care le traim azi. * „Lumea moderna a inversat raporturile firesti ale diferitelor ordine ale lucrurilor; inca o data, diminuarea ordinului intelectual (si chiar absenta intelectualitatii pure), exagerarea [rolului] ordinului material si a ordinului sentimental, toate acestea exista si fac, de altfel, din civilizatia occidentala actuala o anomalie, pentru a nu spune chiar o monstruozitate.” Anarhia intelectuala era consecinta fireasca: de aici si multiplicitatea indefinita a sectelor religioase si pseudo-religioase, a sistemelor filosofice care tind spre originalitate, a teoriilor stiintifice in aceeasi masura efemere si pretentioase; un haos neverosimil in care domina totusi o anumita unitate, deoarece exista un spirit modern specific din care toate acestea provin, dar, desigur, este o unitate negativa, deoarece ii lipseste principiul, ea traducandu-se prin aceasta indiferenta fata de adevar si de eroare care a primit, incepand cu secolul al XVIII-lea, numele de «toleranta».” René Guénon CUPRINS INTRODUCERE CUVANT - INAINTE PARTEA INTAI ILUZII OCCIDENTALE I. Civilizatie si progres II. Superstitia stiintei III. Superstitia vietii IV. Terori himerice si pericole reale PARTEA A DOUA POSIBILITATI DE APROPIERE I. Tentative nereusite II. Acordul asupra principiilor III. Constitutia si rolul elitei IV. Intelegere si nu fuziune CONCLUZIE ADDENDUM Publicat de: Editura Herald Preț: 46.00 LEI (promoțional inclus în abonamentul tău) ISBN: 978-630-336-027-0
Publicat de: Editura Herald

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit undefined zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.