Narator: Gabriela Marin
Durata: 4h 49m
A fost odată o femeie care nu mai ştia nimic despre propria persoană, care nu-și mai găsea liniștea sufletească și nu mai știa care este drumul ei. O femeie care s-a transformat într-o zeiță, într-o eroină și într-o persoană împlinită după ce a citit „Povestea unei femei care a învățat să se iubească”. Acum este rândul tău. Începe transformarea chiar azi!
Din această carte vei afla:
Că și alte femei au trecut prin situații similare și că au depășit problema pe care o ai tu acum;
Că puterea ta nu are limite odată ce-o descoperi;
Cum să fii blândă cu tine, să te ierți și să te accepți așa cum ești;
Că ai un sprijin necondiționat atunci când o să simți că nu mai poți;
Cum să trăiești în armonie cu inima ta și să te bucuri de tot ce îți oferă viața;
Care sunt drumul și misiunea ta în această lume.
„Povestea unei femei care a învățat să se iubească” este călăuza care te însoțește pe drumul transformării, trecând prin cele zece lecții valoroase de viață. Lecții care punctează reperele și etapele esențiale din călătoria inițiatică a femeii eroine, după un parcurs curajos și deloc lipsit de greutăți. Vei putea privi în interiorul tău și lăsa în urmă femeia tristă și îndurerată. Nu vei învăța cum să amuțești durerea prin care ai trecut, ci îi vei permite să îți ofere experiența de care ai nevoie pentru a deveni femeia matură și împlinită, care știe să valorifice orice fragment al vieții sale întru propria evoluție emoțională și spirituală.
Vei putea extrage din această carte ceea ce simți că ți se potrivește în fiecare moment al vieții, când întâmpini blocaje sau probleme a căror soluție credeai că nu există. Pe parcursul lecturii vei întâlni întrebări și exerciții care te vor ajuta să conștientizezi și să îți răspunzi la marile dileme care îți imobilizează evoluția. Vei pleca din colțul de lume în care neputința tronează în viața ta și vei ajunge pe cele mai înalte piscuri, de unde vei privi cu recunoștință și iubire către inima ta.
Este momentul să realizezi că întreaga lume îți poate sta la picioare când tragi aer în piept, privești viața în ochi și nu lași pe nimeni să îți spună altfel.
Comandă acum cartea care îți va aduce aminte tot restul vieții tale de puterea ta interioară!
Recenzii de la cititori
Vindecă sufletele rănite și bucură inimile pline de tristețe
„Scrii cele mai frumoase cărți. Atunci când le-am citit, m-am regăsit, am învățat multe lucruri și m-au emoționat profund. Le-aș citi de nenumărate ori. Iar vocea blândă, dulce și caldă vindecă sufletele rănite și bucură inimile pline de tristețe.” – Adriana
E fain să știi că nu ești singura care simte toate astea
„Am început cu „Ești un om frumos!”, nu credeam că voi apuca să citesc foarte mult din ea, având în vedere că în jurul meu sunt doi pitici năzdrăvani, dar nu știu cum se topesc paginile atât de repede. Sunt atât de frumos descrise trăirile/dorințele/frustrările unei femei și e fain să știi că nu ești singura care simte toate astea. Mulțumesc! O ador.” – Anamaria
Au puterea să motiveze, să încurajeze, să învețe și mai ales să schimbe oameni
„Cărțile scrie de Monica mă poartă prin diferite emoții și sentimente, am descoperit multe lucruri despre mine, unele pe care nici eu nu le știam. „Ești un om frumos!” este prima carte pe care o termin în doar două zile. Cărțile Monicăi m-au fermecat, mi-au oferit o liniște aparte, multă iubire și multe lecții de viață. Au reușit să mă facă să îmi doresc să mă schimb și să mă întorc către mine. Le voi reciti poate cu o plăcere și mai mare decât prima dată. Cărțile acestea au puterea să motiveze, să încurajeze, să învețe și mai ales să schimbe oameni.” – Andreea
Suntem niște luptătoare
„Am învățat din cărțile Monicăi că noi, femeile, trebuie să ne valorizăm mai mult. Să ne iubim și să ne prețuim și atunci și cei din jurul nostru o vor face. Valoarea noastră nu este dată de un bărbat, deși ne simțim bine cu unul alături. Suntem niște luptătoare, iar lacrimile noastre sunt prea prețioase ca să le irosim pentru alții.” – Corina
Ne înveți să ne prețuim
„O ador, îți mulțumesc pentru că ne înveți să ne prețuim și ne redai încrederea că se poate trăi și în urma dezamăgirilor. Trebuie doar să îți dorești să lași totul în urmă și să începi să trăiești din nou. Mulțumesc! Pentru mine a fost mai mult decât o carte.” – Ana Maria
Despre autoare
Monica Mihai e acel tip de scriitoare care își pune sufletul pe hârtie. Fiecare cuvânt e izvorât din dorința de a vedea cât mai multe femei care au încredere în sine și care nu se lasă doborâte de orice obstacol al vieții. Blogger, antreprenor, trainer, Monica Mihai e pasionată de provocări și de orice lucru care are puterea să dezvolte sau să vindece. Vei regăsi aceste trăsături între paginile cărților și, odată cu ele, vei descoperi o autoare care te va îndemna să te pui pe primul loc, în timp ce vei realiza că viața e frumoasă dacă o trăiești cum simți.
ISBN digital
9786069639337
Publicat de: Editura Bookzone
Creează-ți un cont gratuit chiar aici.
Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.
Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.
Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.