Narator: Alina Petrică
Durata: 4h 11m
ISBN: 978-606-38-0829-6
Reacții excesive, o sete profundă de recunoaștere sau teama de abandon… Uneori, suntem prizonierii unor comportamente pe care le atribuim rănilor noastre emoționale. Și, cu cât căutăm mai mult să ne eliberăm de aceste sentimente de trădare, abandon, umilință, respingere sau nedreptate, cu atât mai mult ele par să persiste în viaţa noastră.
Scrisă în stilul unei anchete, această carte ne ajută să descoperim care sunt cu adevărat cauzele suferinței și ce putem face concret pentru a ne elibera de aceasta, recâștigându-ne astfel forţa interioară.
Rănile emoţionale pe care le identificăm şi apoi ni le asumăm, departe de a fi un handicap, pot reprezenta adevărate bogății, surse de bunăvoință şi toleranță care ne ajută să creștem și să evoluăm.
CAROLE RINALDI este coach şi consultantă în dezvoltare personală. Canalul său de YouTube, La Télé Bienveillante, este urmărit de milioane de abonaţi. De asemenea, aceasta susţine numeroase cursuri în Franţa şi în străinătate.
ANNE GHIRINGHELLI este jurnalistă de presă scrisă şi de televiziune, mai ales pe probleme de sănătate. Este coautoarea cărţii Découvrez vos pouvoirs de guérisseur.
Preț: 29.90 LEI (promoțional inclus în abonamentul tău)
Publicat de: Editura NICULESCU
Creează-ți un cont gratuit chiar aici.
Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.
Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.
Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.