Nr. pagini: 188
Eleanor știe ca e o catastrofă. Dar azi, ea va lua lucrurile pas cu pas. Va face duș și își va pune hainele potrivite. Va merge la lecția de poezie și la yoga, dupa ce îl va fi lasat la școala pe fiul ei, Timby. Nu va înjura. Va face sex cu soțul ei, Joe. Dar
înainte ca Eleanor sa-și poata pune planul modest în aplicare, viața o ia prin surprindere. Azi, se pare, este ziua în care Timby s-a gândit sa se prefaca bolnav, ca sa stea cu mama lui. Este și ziua în care Joe a decis sa spuna la birou – dar nu și lui Eleanor – ca este în vacanța. Tocmai când se pare ca lucrurile nu pot merge mai rau, întâlnirea cu un fost coleg aduce în actualitate o poveste dramatica ce amenința sa dezvaluie un secret de familie adânc îngropat. Azi va fi altfel este o poveste hilara, emoționanta despre reinventare, relația dintre surori și despre cum uneori trebuie sa ne confruntam cu trecutul nostru pentru a începe cu adevarat sa traim.
Scrierea unui roman comic care sa reușeasca sa ne implice emoțional nu e o sarcina ușoara, dar Semple reușește cu
brio. Azi va fi altfel este hilar, emoționant și perfect scris, dovada ca Semple este unul dintre cei mai buni romancieri
comici contemporani ai Americii.
Creează-ți un cont gratuit chiar aici.
Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.
Ai acces la 70.000 titluri și întreaga experiență Voxa.
Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.