Nr. pagini: 188
Un băiețel de zece ani își însoțește rebelul bunic, pe nume Napoleon, în ultimele bătălii. Pe urmele lor, micii și marii cititori pătrund într-o poveste melancolică și amuzantă despre familie și forța noilor începuturi, cu gust de lacrimi, de Cola sorbită cu paiul și înghețată de vanilie.
Toate o iau razna când Napoleon Veselie se hotărăște să divorțeze. Fost boxer și tânăr neliniștit de numai optzeci și cinci de ani, excentricul bunic vrea o viață nouă. Așa că dă cu pumnul în toate. Fără mănuși. Secondat de ordonanța lui, Leonard Veselie, începe o revanșă nebună împotriva disciplinei, conformismului și moderației, adică toate acele lucruri care îți taie cheful în viață.
Bunicul și nepotul se duc împreună la partide de bowling care se lasă cu scandal, comunică cifrat în esperanto și servesc familiei minciună după minciună. Irezistibilul duo adoptă un cățel cu nume ciudat, dansează pe hiturile disco ale lui Cloclo, hoinărește într-un taxi neînregistrat, sabotează agenți de vânzări și pune la cale răpirea unei vedete de radio, fiind gata-gata să dea de bucluc la tot pasul. Iar cei care vor să îl exileze pe împărat într-un cămin de bătrâni – păzea!
Pascal Ruter creează personaje delicate și năstrușnice, pe care le pune să joace într-o poveste melancolică și amuzantă despre familie și forța noilor începuturi, cu gust de Cola sorbită cu paiul și înghețată de vanilie. Cu frișcă, bineînțeles.
Publicat de: Curtea Veche Publishing
Creează-ți un cont gratuit chiar aici.
Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.
Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.
Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.