„Îi datoram aproape dureros această carte. I-o datorez demult, nu doar dinspre începutul anilor `90, când era (încă o dată şi tot mai sălbatic) ţinta ironiilor şi neînţelegerilor multora („Ce caută ăsta cu crucea în Parlament ?!”), şi când puteam, în sfârşit, spune totul, ci tocmai dinspre finele anilor '70 ai veacului trecut. Firește că rândurile de acum se vor inclusiv o penitență. Una tardivă și fragilă, e drept, dar nu mai puþin sinceră și încercănată sufletește.“ „Cursul Eminescu şi seminariile de ebraică ale lui Ioan Alexandru erau un havuz de credinţă, cultură şi înţelepciune. Ani de-a rândul l-am urmat cu Biblia-n desagă în tot felul de cămăruţe de prin mansarda Filologiei bucureştene, unde ne citea ce a tradus din Cântarea cântărilor ori scotea pe tăcute un album de autoportrete Rembrandt şi, cale de două ceasuri, în tăcerea noastră înmărmurită, ne făcea istoria Luminii, a Chipului, a mâinii care binecuvântă... Plecam literalmente halucinaţi după două ceasuri de hermeneutică terapeutică, având inima căptuşită cu ceea ce el numea «cămaşă de aloe», armura lăuntrică prin care devii ignifug, impenetrabil la tot răul lumii, în numele triumfului pe care «fratele Ioan» ni-l striga la final, ca leac faţă de toată urâciunea care ne înconjura: «Ce-mi puteţi face, dacă vă iubesc!?»“ (Dan. C. MIHĂILESCU) Cosmin Ciotloș, „Posteritatea amânată“ (România literară, iunie 2015)
Publicat de: Editura Humanitas