Ebook
Coperta “Din cauze naturale”

Din cauze naturale

Nr. pagini: 224

Traducere și note de Ivona Berceanu Roman câștigător al celui mai important premiu literar norvegian, Brageprisen, 2019 • Nominalizat, în același an, la premiul acordat de librarii norvegieni, Bokhandlerprisen • Cea mai bună carte a anului 2019 în publicațiile Dagsavisen, Dagbladet, VG, Adresseavisen, Aftenposten și Klassekampen • Bestseller internațional în curs de apariție în peste 20 de țări. Elin este un medic de familie competent, dar s-a săturat să fie mereu la dispoziția tuturor – atât acasă, cât și la serviciu. După 20 de ani de profesie și de căsnicie, ajunge să bea o sticlă pe zi din cel mai scump vin și să-și petreacă serile uitându-se la seriale, în timp ce soțul ei, Aksel, e mai mereu plecat la competiții de schi. Până când, din greșeală, îi trimite o cerere de prietenie pe Facebook lui Bjørn, un vechi iubit, al cărui răspuns intempestiv o dă cu totul peste cap. Elin se mută în cabinetul ei, iar singurul care o înțelege pare să fie Tore, scheletul de plastic dintr-un colț. Într-o proză de o ironie magistral dozată, Nina Lykke portretizează societatea actuală și toate anxietățile și nevrozele noastre, chiar și pe cele pe care nu îndrăznim să ni le mărturisim.
Publicat de: Humanitas Fiction

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit undefined zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.