Ebook
Coperta “Ducele dorintelor ei”

Ducele dorintelor ei

Nr. pagini: 263

SERIA „DIAMANTE NEȘLEFUITE” Când Thomas Heathmore, duce de Coventry, este de acord să devină protectorul și însoțitorul Ameliei Matthews, sora mai mică a prietenului său, cât timp acesta este plecat din Londra, nu se așteaptă ca tânăra să fie atât de încăpățânată și de reticentă față de regulile aristocrației. Ba chiar nu pare deloc interesată de balurile din înalta societate și nici de găsirea unui soț potrivit. În schimb, vrea să deschidă o școală pentru copiii săraci și nimic nu îi stă în calea îndeplinirii acestui vis. Forțat de împrejurări, Thomas se oferă să o ajute în acest demers, pentru a o proteja. Dar ceea ce la început este o simplă responsabilitate se transformă curând într-o adevărată ispită. Viața Ameliei s-a schimbat complet de când fratele ei a moștenit titlul de duce, fiind nevoită să ia lecții de etichetă și să se comporte conform normelor. Ea refuză să accepte sfaturile lui Thomas, dar nu îi este deloc ușor să ignore prezența chipeșului duce pe care îl iubește în secret din clipa în care a dansat prima dată cu el. Însă Amelia descoperă că înalta societate e un loc periculos și că o indiscreție poate declanșa un scandal – sau o poate ademeni să cedeze complet în fața ducelui dorințelor ei… „Sophie Barnes creează personaje de secol 18 în care cititoarele din secolul 21 se pot regăsi cu ușurință.” Kirkus Reviews
Publicat de: Editura Litera

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit undefined zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.