Nr. pagini: 199
Blythe Connor este hotărâtă să fie o mamă bună și iubitoare pentru fiica ei, Violet, o mamă așa cum ea nu a avut niciodată. Dar încă din primele luni, haotice și istovitoare, după ce o aduce pe lume, Blythe nu reușește să găsească acea legătură specială pe care visase să o aibă cu fiica ei. Cu timpul, ajunge să fie tot mai convinsă că e ceva în neregulă cu Violet. Sau să fie totul doar în mintea lui Blythe? Soțul ei, Fox, îi spune că exagerează. Și cu cât Fox îi respinge mai mult temerile, cu atât Blythe are îndoieli mai mari cu privire la luciditatea ei.
Ani mai târziu, când devine mamă pentru a doua oară, Blythe cunoaște în sfârșit, alături de băiețelul ei, Sam, legătura profundă, unică dintre o mamă și copilul ei. Până și Violet pare să-l iubească pe frățiorul ei. Dar când viața, așa cum au știut-o până atunci, se schimbă iremediabil de la o clipă la alta, criza devastatoare o silește pe Blythe să înfrunte adevărul...
Îndoiala este o dramă psihologică intensă, captivantă, despre întemeierea și destrămarea unei familii, văzută prin ochii unei femei pentru care maternitatea nu este deloc ceea ce a nădăjduit că va fi, ci doar adeverirea celor mai sumbre temeri ale sale.
„Îndoiala de Ashley Audrain nu este doar un roman captivant, care se citește pe nerăsuflate, ci prezintă, de asemenea, o perspectivă profund provocatoare și curajoasă asupra maternității, iar, ca stil, este una dintre cele mai frumoase proze ale anului.“ Aimee Molloy, autoarea bestsellerului O mamă perfectă
„O carte poetică, dinamică, ce m-a făcut să tresar atât de groază, cât și pentru că m-am regăsit în paginile ei. Am citit romanul acesta dintr-o suflare și nu mi l-am putut scoate din minte zile întregi după aceea. O apariție de neratat.“ Lisa Jewell, autoarea bestsellerului O viață regăsită
„Ashley Audrain, autoarea romanului Îndoiala, este o scriitoare sofisticată, convingătoare, iar cartea ei îi va satisface cu siguranță pe fanii thrillerelor, precum și pe cei ai dramelor intime de familie.“ BookPage
„Thriller captivant, dar și o perspectivă intensă și profundă asupra eșecurilor sfâșietoare ale maternității, acest roman va stârni fără îndoială controverse.“ Booklist
„Am stat până târziu în noapte ca să termin romanul profund tulburător al lui Audrain, despre cele mai sumbre probleme ale maternității (și o adâncă ambivalență maternă). Visceral, provocator, compulsiv și cu cea mai grafică și mai credibilă descriere a nașterii din câte am citit (sau am scris).“ Sarah Vaughan, autoarea bestsellerului Anatomia unui scandal
„Cu proza sa fascinantă și convingerile solide, Îndoiala de Ashley Audrain m-a prins încă de la prima pagină. Ilustrarea pătrunzătoare a maternității m-a neliniștit prin perspectivele pe care le oferă, dar stilul este profund captivant. Am citit dintr-o suflare acest roman de debut complex, nuanțat și convingător.“ Karma Brown
„Extrem de captivant, incitant până la ultima pagină, romanul Îndoiala scrutează miturile maternității, explorând cu măiestrie aspectele în continuă schimbare ale meseriei de părinte, impactul puternic al trecutului asupra prezentului și neliniștea profundă stârnită de incapacitatea noastră de a-i cunoaște cu adevărat chiar și pe cei mai apropiați oameni.“ Kim Edwards
„Îndoiala este o lectură de impact, dură, devastatoare. Audrain explorează cele mai sumbre fațete ale maternității, îndrăznind să pășească pe un teritoriu unde puțini s-au aventurat înaintea ei. Acesta este unul dintre cele mai curajoase și temeinice romane pe care le veți citi vreodată: fantomele sale mă vor bântui mult timp.“ Emma Stonex
„Am citit de curând mult așteptatul roman Îndoiala și m-a dat pe spate. Ce carte incredibilă, actuală și profund captivantă! [...] Cred că Ashley a scris un roman magistral, care va reuși ceea ce rareori se întâmplă – să unească atât cititorii de ficțiune literară, cât și pe cei de ficțiune comercială, făcându-i să cadă de acord că este o lectură obligatorie pentru oricine.“ Nita Prose
„Scris cu un curaj care frizează spiritul temerar și cu o acuitate psiho-emoțională neobișnuită, Îndoiala de Ashley Audrain este un thriller literar întunecat, de forță, care te atrage de la primele pagini și îți prezintă una dintre cele mai dificile călătorii ale vieții: aceea de a fi părinte.“ Bill Clegg
ASHLEY AUDRAIN și-a scris romanul de debut, Îndoiala (The Push, 2020), după ce a renunțat la jobul de director de publicitate la Penguin Books Canada, pentru a se ocupa de cei doi copii ai ei. Înainte de a lucra la Penguin, a trăit o vreme în Los Angeles, apoi s-a stabilit la Toronto, unde locuiește și acum, împreună cu familia.
Creează-ți un cont gratuit chiar aici.
Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.
Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.
Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.