Ebook
Coperta “Jocul”

Nr. pagini: 309

Războiul Rece a fost purtat și câștigat, iar spionul britanic Tim Cranmer acceptă pensionarea timpurie și se retrage să ducă o nouă viață în Anglia rurală alături de tânăra și seducătoarea lui iubită, Emma. Când însă atât Emma, cât și Larry Pettifer, agentul dublu pe care l-a coordonat două decenii și vechiul lui rival, dispar pe neașteptate, Cranmer se trezește dintr-odată fugar: încearcă disperat să-și evite foștii colegi în timp ce-și caută protejatul strălucit și capricios într-o goană nebună prin Europa, cu o oprire la Moscova în plină criză, până în ținuturile Caucazului de Nord, care se guvernează după alte legi. În condițiile în care viața lui s-a făcut țăndări, tot ce-și dorește este să recupereze câteva cioburi ca să poată merge mai departe. „Irezistibil... O intrigă sinuoasă ale cărei fire narative se împletesc tot mai strâns. Dialogurile sunt succinte și alerte, cu o amenințare omniprezentă în subtext. Și un erou care nu se consideră eroic, ci își înfruntă demonii lăuntrici la fel de aprig pe cât combate forțele aliniate împotriva lui.“ TIME „Un ritm furibund... Te acaparează de la prima pagină și nu-ți mai dă drumul.“ CHICAGO SUN-TIMES „Captivant.“ THE CHRISTIAN SCIENCE MONITOR
Publicat de: Editura Litera

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit undefined zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.