Ebook
Coperta “Legături primejdioase”

Legături primejdioase

Nr. pagini: 417

Lila Emerson își câștigă traiul având grijă de case pe timpul cât proprietarii lor bogați sunt plecați. Își petrece viața mutându-se din loc în loc și, cu toate că apreciază locuințele minunate ale clienților și colecțiile lor valoroase, nu visează să dețină nimic din toate acestea. Tot ce are, inclusiv inima, este lipsit de orice obligație. Existența ei cunoaște însă o turnură dramatică în momentul în care asistă la o posibilă crimă, urmată de sinucidere.

Pictorul Ahston Archer știe că fermecătorul și impulsivul său frate nu și-ar fi putut ucide iubita și nici nu și-ar fi curmat zilele. Speranța lui de a descoperi adevărul stă în Lila, singurul martor ocular al tragediei. Chiar și în acele clipe de durere, Ash nu-și dorește nimic mai mult decât să o picteze pe femeia ai cărei ochi negri și profunzi par să conțină rezerve nesfârșite de putere și o pasiune arzătoare.

Din Manhattan până în Toscana, investigația îi duce pe cei doi într-un cerc al elitelor în care antichitățile sunt cumpărate, vândute, jucate la cărți și furate, o lume în care ești ceea ce posezi, iar obiectul dorinței se poate transforma într-o obsesie fatală.


Publicat de: Editura Litera

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit undefined zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.