Ebook
Coperta “Lucruri pe care le-am lăsat în urmă. (vol. 3 din seria Knockemout)”

Lucruri pe care le-am lăsat în urmă. (vol. 3 din seria Knockemout)

Nr. pagini: 533

Al treilea volum din seria Knockemout O singură femeie mă putea elibera. Dar mai degrabă mi-aș fi dat foc decât să-i cer ceva lui Sloane Walton. Lucian Rollins e un om de afaceri de succes aflat în căutarea răzbunării. În încercarea de a șterge amprenta pe care tatăl său a lăsat-o pe numele familiei, își petrece fiecare moment al vieții trăgând sfori și construindu-și un adevărat imperiu. Cu cât adună mai mulți bani și mai multă putere, cu atât se simte mai în siguranță, protejat de orice pericol. Dar nu și de bibliotecara îndrăzneață care-l ține treaz nopțile... Sloane Walton este o fire iute, hotărâtă să ducă mai departe misiunea tatălui ei de a face dreptate. Și nu va ezita să facă asta de îndată ce va afla în ce fel a fost implicat bărbatul pe care îl urăște în problemele familiei sale. Legați de un vechi secret întunecat și de tensiunile din relația lor actuală, Sloane și Lucian nu au deloc încredere unul în celălalt. Când însă întâmplarea face ca nesfârșitele lor ciondăneli să se transforme în preludiu, scânteia se aprinde și le vine greu s-o mai stingă. Dar cei doi foști dușmani de moarte, acum îndrăgostiți, ajung într-un impas, pentru că Sloane dorește să-și întemeieze o familie, pe când Lucian nici măcar nu vrea să se gândească la asta. E convins că bărbații ca el nu pot decât să distrugă femeile pe care le iubesc și nu are de gând să-și asume acest risc cu Sloane — mai degrabă singur decât să o pună în primejdie. Însă își va da seama în scurt timp că în felul ăsta ea rămâne vulnerabilă la alte pericole. „Prima carte a lui Lucy Score s-a vândut în doar treizeci și cinci de exemplare. Acum, cărțile ei devin bestsellere instant... Lucruri pe care le-am lăsat în urmă, ultima parte a trilogiei Knockemout, a apărut după o așteptare furibundă a fanilor seriei, numărându-se imediat printre cele mai vândute cărți." The Washinghton Post „O călătorie pe care nu veți dori să o ratați... plină de pasiune, secrete și un strop de suspans." Wrote a book „O încheiere remarcabilă a seriei Knockemout." Fresh Fiction „Lucy este maestră în a crea personaje reale, adorabile și amuzante." Read, Momalize, Repeat Lucy Score este o autoare de bestsellere USA Today, Wall Street Journal și #1 Amazon. Specialitatea ei sunt idilele care se desfășoară în mici orașe de provincie și adoră ca poveștile pe care le creează să aibă un final fericit. Cărțile sale au fost traduse în mai multe limbi, făcându-i pe cititorii de pretutindeni să râdă, să se emoționeze și să suspine. Lucy locuiește în Pennsylvania cu zdrobitor de arătosul ei soț și pisica lor obraznică. În timpul liber îi place să doarmă, să mănânce și să citească romane de dragoste scrise de alții. La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut Lucruri peste care nu putem trece și Lucruri pe care le ținem ascunse (primele volume din seria Knockemout). ISBN ebook 9786064022189
Publicat de: Editura Trei

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit undefined zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.