„Oare cunoscuții și prietenii mei se poartă cu mine cum s-ar purta cu un om sănătos? «Ce mai scrii?» «Ce ne vei mai dărui?» Mereu aceleași cuvinte, aceleași cuvinte! Și mi se pare că toată atenția cunoscuților, laudele și entuziasmul, toate sunt numai înșelăciune. Mă mint ca pe un bolnav, și uneori mi-e teamă că se vor apropia de mine pe furiș, pe la spate, că mă vor înșfăca și mă vor duce ca pe Poprișcin la balamuc!... Și așa mereu, până la groapă, totul va fi drăguț și scris cu talent; drăguț și scris cu talent și nimic mai mult. Iar când voi muri, cunoscuții mei, trecând pe lângă mormântul meu, vor spune: «Aici odihnește Trigorin. A fost un scriitor bun, dar a scris mai prost decât Turgheniev».“