Nr. pagini: 237
„Excepțional, bogat în înțelesuri și subtil." – Financial Times
„Viața, prieteni, e grea — iar noi trebuie să spunem răspicat asta. E mai grea pentru unii decât este pentru alții. În decursul vieții noastre toți trecem prin vânt și ploi, dar, în timp ce norocoșii se usucă lângă foc, alții sunt făcuți ciuciulete de furtuni și inundații, atât literalmente, cât și metaforic.
Așadar ce e de făcut? Nu există leac pentru condiția umană. Însă, după douăzeci de ani în care am predat și am studiat filosofie morală, sunt de părere că aceasta poate fi de ajutor." – Kieran Setiya
Printr-o scriitură captivantă și o argumentație clară, Kieran Setiya, profesor la MIT, arată că cea mai pertinentă cale de a construi o viață cu adevărat bună ține mai degrabă de încercarea de a te confrunta cu realitatea decât de tendința oarbă de a te agăța de un ideal simplist de fericire permanentă. Bazându-se pe filosofia antică și modernă, precum și pe ficțiune, istorie, memorii, film, comedie, științe sociale și povești din experiența autorului, Viața este grea aduce mângâiere și compasiune. Accesibilă, plină de căldură și de bună-dispoziție, această carte oferă o hartă pentru a naviga pe teren accidentat, de la traume personale la nedreptățile și absurditatea lumii.
„A citi această carte este ca și cum ai vorbi cu un prieten atent care nu-ți spune niciodată să te înveselești, dar, oferindu-ți o companie blândă și o schimbare de perspectivă, oricum te face să te simți mai bine." – The New York Times Book Review
„În sfârșit, un filosof abordează sensul vieții și vine cu răspunsuri utile." – Sunday Times
„Orice încercare a unui filosof de a ne ajuta să trăim bine – nu în ciuda suferinței umane, ci în deplina recunoaștere a acesteia – este un răgaz binevenit de la atâtea teorii filosofice prea ordonate ale bunăstării umane. Un tratament mai onest și mai uman este de mult așteptat și, chiar dacă în cele din urmă nu sunt consolați, cititorii se vor găsi cu siguranță mai conectați la propria lor umanitate, citind și reflectând asupra acestei cărți." – The Wall Street Journal
„Prin exemple elaborate cu atenție, [Kieran Setiya] susține că filosofia ne poate ajuta să traversăm adversitățile vieții umane... Nicio viață care merită trăită nu este lipsită de suferință și durere. Nu ne rămâne decât să o înfruntăm cu luciditatea spre care țintește atitudinea filosofică." – The Guardian
„O cale luminată pentru vremuri întunecate (...) sfaturi pragmatice, pline de compasiune." – Kirkus Reviews
„Kieran Setiya susține că anumite provocări – singurătatea, eșecul, problemele de sănătate, durerea și așa mai departe – sunt în esență inevitabile. Dar este bine, arată cartea, să recunoaștem experiențele grele prin care am trecut și să ne întrebăm cum ne-au ajutat să devenim mai rezistenți, mai buni și mai înțelepți." – The New Yorker
Kieran Setiya este profesor de filosofie la MIT, având ca domenii principale de interes etica, epistemologia și filosofia minții. Printre cărțile sale, se numără: Practical Knowledge, Reasons without Rationalism, Knowing Right from Wrong, unde propune și argumentează o teorie cognitivă a intenției, o formă de etică a virtuții și o expunere a cunoașterii etice bazate pe Aristotel și Hume. De asemenea, a scris Midlife. Ghidul filosofic al vârstei de mijloc (Editura Seneca, 2019). Combinând filosofia cu experiențele personale, este autorul a numeroase eseuri și articole pentru publicații precum: Los Angeles Review of Books, The New York Times, Boston Review, London Review of Books, The Atlantic și The Yale Review. Este gazda unui podcast, Five Questions, în care adresează filosofilor contemporani cinci întrebări despre ei înșiși.
ISBN ebook 9786064021069
Publicat de: Editura Trei
Creează-ți un cont gratuit chiar aici.
Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.
Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.
Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.