Bunicul stă pe prispă. Se gândește. La ce se gândește? La nimic... Pletele lui albe și creț parcă sunt niște ciorchini de flori albe, sprâncenele, mustățile, barba...peste toate au nins ani mulți și grei. Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi și mângâietori.
Publicat de: Voxa