Narator: Marius Constantinescu
Colectie: Voxa Classics
Durata: 12h 57m
Emma Bovary este o femeie frumoasă și plictisită, prizonieră în căsnicia cu un doctor mediocru și sufocată de banalitatea vieții de provincie. Cititoare înfocată de romane sentimentale, ea tânjește după pasiune și își caută refugiul în fantezii romantice, în cheltuieli excesive și, în cele din urmă, în adulter. Aventurile sentimentale hrănite cu iluzii ajung însă și ele s-o dezamăgească, iar consecințele sunt devastatoare. Portretul plin de erotism și de sensibilitate psihologică realizat de Flaubert Emmei Bovary a stârnit indignare la data publicării romanului, iar autorului i-a fost intentat un proces pentru obscenitate. Descrierea eroinei s-a dovedit atât de realistă, încât multe femei au afirmat că-i serviseră drept model. De altfel, protagonista lui Flaubert n-a încetat să fascineze, de atunci, generații întregi de cititori. Eroină romantică sau soție întreținută și nevrotică, mamă neglijentă sau femeie instinctiv revoltată împotriva constrângerilor vieții mic-burgheze, Emma Bovary rămâne unul dintre cele mai enigmatice și mai tulburătoare personaje ale ficțiunii moderne.
„Flaubert nu e doar un autor, e o idee. Nu e doar o idee filosofică, e o idee sensibilă. Există mulţi autori‑idei, dar și autori‑clişee. În cazul nostru însă, e greu de definit ideea sensibilă pe care o reprezintă Flaubert. Pentru că el stă undeva între Balzac și Proust, acolo unde literatura care plecase cu gândul de a spune adevărul despre lume își dă seama că adevărul la care poate ajunge îi aparține, stă în stil și nu poate fi decât autenticitate. [...] Excelenţa literară a romanului Madame Bovary a trebuit să aştepte însă apariţia și impunerea pe scena literară a lui Marcel Proust. De atunci încoace, Flaubert este considerat primul scriitor modern al literaturii franceze.“ - Alexandru Matei
„Mulți scriitori, printre care și eu, au încercat, la un moment dat, să fie Flaubert.“ - Orhan Pamuk
„Ştiam ce fel de scriitor mi-ar fi plăcut să fiu şi mai ştiam că aveam să fiu îndrăgostit până la moarte de Emma Bovary.“ - Mario Vargas Llosa
Publicat de: Voxa
Creează-ți un cont gratuit chiar aici.
Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.
Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.
Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.