Nr. pagini: 681
Poate că și tu ești WEIRD (Western, Educated, Industrialized, Rich, Democratic): crescut într-o societate occidentală, educată, industrializată, bogată și democrată. Dacă este cazul tău, atunci s-ar putea să ai o psihologie oarecum distinctă.
Spre deosebire de mare parte din lumea de azi și de majoritatea oamenilor de până acum, oamenii WEIRD sunt foarte individualiști, egocentrici, orientați spre control, nonconformiști, analitici și încrezători în străini. Se concentrează asupra lor – asupra propriilor caracteristici, reușite și visuri – în defavoarea relațiilor și rolurilor sociale. De ce au ajuns aceste societăți atât de diferite psihologic? Ce rol au jucat aceste diferențe în Revoluția Industrială și în expansiunea globală a Europei din ultimele secole?
Joseph Henrich abordează aceste întrebări și altele, împletind cele mai noi studii din antropologie, psihologie, economie și biologie evoluționistă. După analizarea originilor și a evoluției structurilor familiale, ale căsătoriei și religiei, Henrich arată modul în care aceste instituții modelează biologia și hormonii oamenilor – cum gândesc, simt și percep lumea. Apoi, urmărind originea familiei nucleare monogame până în Antichitatea târzie, autorul arată modalitatea prin care a schimbat Biserica Catolică, neintenționat, psihologia oamenilor și traiectoria civilizației occidentale, transformând cele mai elementare instituții – cele legate de căsătorie și de rudenie. Aceste schimbări sociale și psihologice din Europa au catalizat extinderea piețelor impersonale, ascensiunea ocupațiilor specializate și creșterea concurenței între asociații voluntare – coevoluând cu ele și punând bazele lumii moderne.
Provocator și captivant prin amploarea și caracterul surprinzător al detaliilor, volumul analizează modul în care cultura, instituțiile și psihologia se modifică reciproc și explică efectul pe care îl au atât asupra concepției propriei individualități, cât și asupra forțelor sociale, politice și economice la scară largă, care pun în mișcare istoria umană.
„Joseph Henrich s-a angajat într-o muncă foarte ambițioasă care explică tranziția de la societățile bazate pe rudenie la lumea modernă, bazându-se pe o bogăție de date multidisciplinare care contribuie semnificativ la înțelegerea acestei probleme clasice în teoria socială.“
Francis Fukuyama, autor al "Sfârşitul istoriei?", "Marea Ruptură", "Viitorul nostru postuman"
„Pornind de la antropologie, economie, istorie și psihologie, această carte magnifică ne ajută să înțelegem cât de diferiți sunt occidentalii. Aduce o contribuție importantă la dezbaterea motivului pentru care occidentalii conduc lumea. Te va face să te gândești diferit la lume.“
Ian Morris, autor al "War! What Is It Good For?" (Război! La ce servește?)
„Cea mai captivantă și provocatoare carte pe care am citit-o în ultima vreme. Expunerea fascinantă a lui Joseph Henrich privind diversitatea și evoluția culturală se bazează pe o cercetare științifică meticuloasă, iar argumentele sale depășesc lucrarea de referință a lui Jared Diamond Guns, Germs, and Steel (Arme, microbi și oțel).“
Uta Frith, autor al "Autism: Explaining the Enigma" (Autism: Explicarea enigmei)
„O reușită fascinantă. Joseph Henrich a modificat și a unificat domeniile antropologiei, istoriei, psihologiei și economiei. A spulberat prejudecăţile, răspândite în psihologie și endemice în economie, conform cărora natura umană este aceeași oriunde.“
Richard E. Nisbett, autor al "Mindware. Instrumente pentru o gândire inteligentă"
JOSEPH HENRICH a scris, printre altele, The Secret of Our Success: How Culture Is Driving Human Evolution, Demesticating Our Species, and Making Us Smarter (Secretul succesului nostru: Cum pune cultura în mișcare evoluția umană, domesticește specia și ne face mai deștepți). Este președinte al Departamentului de biologie evoluționistă umană de la Harvard, unde cercetarea lui se concentrează asupra unor abordări evoluționiste ale culturii, psihologiei, statutului social, religiei, cooperării și puterii decizionale.
„Citind această carte te simți de parcă ai descoperi un oraș dispărut în curtea ta. Joseph Henrich a scos la lumină lucruri cu adevărat uimitoare: prosperitatea Occidentului modern se datorează unor moduri de gândire ciudate, create fără voie cu secole înainte de Iluminismul european. Dacă nu ți se pare posibil, pregătește-te să te lovești de multele dovezi strânse de una dintre cele mai mari minți metodice din vremurile noastre. Această carte este și monumentală, și captivantă.“
Joshua Greene, autor al "Moral Tribes: Emotion, Reason, and the Gap Between Us and Them" (Triburi morale: Emoție, gândire și prăpastia dintre noi și ei)
Publicat de: Editura Litera
Creează-ți un cont gratuit chiar aici.
Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.
Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.
Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.