Ebook
Coperta “Esti aici”

Esti aici

Nr. pagini: 237

Uneori e nevoie să te rătăceşti ca să-ţi găseşti drumul... Michael e răvăşit pe de-a-ntregul. Aflat într-o derivă totală după ce l-a părăsit soţia, începe să facă lungi drumeţii solitare prin Anglia rurală. Devenind din ce în ce mai închis în sine, ar face orice ca să-şi evite casa pustie. Marnie, pe de altă parte, e un exemplu perfect de claustrare. Rămasă singură şi ascunzându-se în apartamentul ei londonez, evită revederea cu vechii prieteni, precum şi orice amintire legată de fostul ei soţ ticălos şi egoist. Cuibărită în pat şi citind câte o carte bună, se luptă cu lungile după-amiezi ale unei vieţi ce pare să treacă pe lângă ea. Atunci când o prietenă comună foarte insistentă şi vremea impredictibilă conspiră să-i aducă laolaltă pe Marnie şi pe Michael într-o palpitantă drumeţie de zece zile, nici unul dintre ei nu se gândeşte că ar putea să dea de un necaz mai mare decât cele îndurate până acum. Asta, desigur, până când amândoi descoperă exact ce căutau. Michael şi Marnie se află în faţa unui viitor luminos... dacă pot să supravieţuiască excursiei. O poveste de dragoste extrem de amuzantă, optimistă şi emoţionantă, Eşti aici este o istorisire dulce-amară şi plină de speranţă despre o întâlnire neaşteptată, o a doua şansă şi ieşirea la liman. „Un triumf, un roman ce reprezintă un adevărat dar.“ Sunday Times „Nimeni nu e în stare să realizeze o descriere amănunţită a dragostei precum o face Nicholls.“ Observer „Strălucit: absolut perfect şi excelent scris. Fiecare pagină e o adevărată încântare.“ Jill Mansell „Eşti aici abundă în căldura sufletească, umorul şi puterea de pătrundere caracteristice lui David Nicholls. Dar, de asemenea, pune întrebări fundamentale despre viaţă, dragoste şi singurătate într-un mod atât de frumos şi de subtil, încât nici măcar nu bagi de seamă, la fel cum nu realizezi că, în tot acest timp, ţi-a fost înfăţişat adevărul fundamental al fericirii umane. Nu-mi dau seama cum anume face asta autorul, dar o face, şi este singura persoană în stare să o facă.“ Elizabeth Day „Eşti aici este cel mai distractiv, vesel şi captivant roman de până acum al lui David Nicholls. E pur şi simplu perfect.“ Clare Chambers „Plin de duh şi mişcător în acelaşi timp, e o călătorie atât în sensul propriu, cât şi în cel figurat, una care chiar ar putea să vă determine să vă încălţaţi bocancii de drumeţie.“ GQ „O poveste de dragoste depănată la foc mocnit, purtând pecetea inteligenţei şi sincerităţii caracteristice lui Nicholls.“ Grazia „Autorul mânuieşte cu măiestrie harul deosebit cu care a fost înzestrat. Iată un roman care vă va face să vă simţiţi extraordinar.“ Financial Times DAVID NICHOLLS, scriitor şi scenarist englez, s-a născut în 1966, în Hampshire. Ca scriitor, s-a lansat în anul 2003 cu romanul Cine ştie câştigă (Starter for Ten), urmat în 2005 de Dublura (The Understudy). În 2009, cea de-a treia carte a sa, O zi (One Day), s-a bucurat de un succes fenomenal, fiind tradusă în 40 de limbi, iar în 2014, romanul Noi (Us) a fost nominalizat la prestigiosul Premiu Booker. Următorul volum al lui David Nicholls, Dulce tristeţe (Sweet Sorrow), a apărut în 2019, cel mai nou roman al său fiind Eşti aici (You Are Here, 2024). Ca scenarist, a adaptat romanele Departe de lumea dezlănţuită, Marile speranţe, volumul de memorii And When Did You Last See Your Father?, seria Patrick Melrose de Edward St Aubyn, precum şi propriile cărţi, Cine ştie câştigă, Noi şi O zi. Preț: 69.99 LEI (promoțional inclus în abonamentul tău) ISBN ebook 9786303423197
Publicat de: Editura Litera

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.