Nr. pagini: 66
Ce înseamnă viață adevărată? Mit sau fatalitate, scenariu tragic, fericiri cu termen de valabilitate sau triumf al derizoriului, propagandă a minții noastre sau pur și simplu oglindă întoarsă? Vesele și triste, tragicomice, alteori cinematografice, scurtmetrajele lui Ciprian Măceșaru au realismul lor dur și metaforizant, ștampilat cu magie cât să suporte pagina. Marius Miheț
Scrisul lui Ciprian Măceșaru alege mai ales concizia pentru a fi eficient, fără a se pierde în lungimi sau tergiversări, țintind direct la miezul a ceea ce vrea să exprime. Ca și în această culegere de povestiri, O moarte cum tu nu ai putea avea — titlu splendid! —, șaptesprezece fotograme fulminante și directe, ca niște săgeți care se îndreaptă spre inima vieții, a cotidianului, dând strălucire, pe de o parte, capacității psihologice a autorului de a sonda umanitatea prin flerul stiloului său, iar pe de altă parte, prezentând „situații-limită“ în care să-ți proiectezi mintea și să te regăsești/recunoști pe tine însuți. Mauro Barindi
Ritm acordat cu o mobilitate crescută a ochiului: scene domestice, mici vacanțe, întâlniri în baruri, înfruntări pe aeroport, care dau măsura fragilităţii unei existenţe ce se fixează, amăgitor, într-o fotografie ori se păstrează, neliniștitor, într-o pânză de Tjalf Sparnaay. Pot reverbera toţi cei care (cunoscând alianţa dintre ceasul mărunt și marea istorie) se străduiesc să înţeleagă sensul amintirii, al speranţei, al ratărilor corijabile și al pierderilor ireparabile. Grațiela Benga
Preț: 34.99 LEI (promoțional inclus în abonamentul tău)
ISBN ebook 9786303424385
Publicat de: Editura Litera
Creează-ți un cont gratuit chiar aici.
Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.
Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.
Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.