Nr. pagini: 191
În perioada dominată de triumfurile raționalismului științific, cum socotim succesul extraordinar al unor mișcări oculte precum astrologia sau renașterea vrăjitoriei?
Din perspectiva sa de istoric al religiilor, Mircea Eliade arată că astfel de tendințe populare se dezvoltă din rădăcini arhaice și reapar periodic în anumite mituri, simboluri și ritualuri. În cele șase eseuri lucide adunate în acest volum, Eliade dezvăluie semnificația religioasă profundă care se află în centrul multor mode culturale contemporane.
Tematica volumului este eclectică: autorul reia vechi subiecte insuficient cercetate din istoria religiilor sau pune într-o nouă lumină controverse bine-cunoscute. Primele cinci eseuri au fost inițial conferințe și, prin urmare, stilul oral, plin de viață le face deosebit de accesibile ca lectură. Ultimul, scris pentru o revistă de specialitate, este întrucâtva mai tehnic, dar caracterul său erudit nu are decât rolul de a familiariza cititorul cu manifestările unui moment absolut fascinant din istoria experienței religioase.
Mai degrabă decât o lucrare de popularizare, Ocultism, vrăjitorie și mode culturale este rodul convingerii lui Eliade că istoria religiilor ar trebui citită de cel mai larg public posibil.
Publicat de: Editura Trei
Creează-ți un cont gratuit chiar aici.
Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.
Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.
Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.