Ebook
Coperta “Recviem vesel pentru tata”

Recviem vesel pentru tata

Nr. pagini: 137

„Pe mama n-o mai am de aproape doi ani. Pe tata, de aproape patru. În apartamentul în care au locuit cincizeci şi trei de ani, din cei cincizeci şi şase cât au fost împreună, urlă liniştea. Apartamentul e gol, dar mobilat. Va fi scos la vânzare, golit, umplut la loc de un alt ocupant, transformat în amintire. Mă ajută în vreun fel scrierea acestei cărţi? Prea puţin. După trei-patru pagini, bănuiala devine certitudine: prezenţa tatei în carte nu-i suplineşte absenţa în carne şi oase. Şi atunci, de ce o scriu? Fiindcă nu pot să n-o fac. «Prea puţin» e mai mult decât «deloc». Ajutorul, mai cu seamă în vremurile astea, nu se refuză. Iar Recviemul vesel e o carte pentru cititori şi un sprijin pentru mine.“ — RADU PARASCHIVESCU, aprilie 2020 ,,Cum să-ţi placă, domnule... ăștia?“ Sunt recunoscător serviciului de corectură şi întregii edituri Humanitas fiindcă nu mi-a eliminat cuvântul „ăştia“ din titlul povestirii. Aud că prin grădiniţe şi chiar în primele clase de şcoală se practică acest nou tip de prigoană. Copiii sunt învăţaţi că se spune „acesta“ şi „aceasta“, nici
Publicat de: Humanitas

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit undefined zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.