Nr. pagini: 376
Traducere de Doru Mareș
După ce a supraviețuit Potopului și a descoperit Babelul și civilizația mesopotamiană, Noam, eroul nemuritor al impresionantei serii romanești Străbătând secolele, ajunge pe meleagurile piramidelor, în perioada de glorie a Egiptului antic. Aici îi va reîntâlni vremelnic pe cei de care îl leagă taina vieții eterne și de aici va porni, împreună cu robii faraonului, conduși de Moise, să traverseze deșertul.
„O frescă umanistă și erudită în care cunoașterea, exotismul și optimismul cuceririi, dar și conștiința angoasantă a timpului care macină totul alcătuiesc o fugă muzicală încântătoare pentru cititor.“ — Le Figaro Magazine
„Punându-și condeiul de povestitor în slujba unei vaste culturi enciclopedice, Eric-Emmanuel Schmitt creează personaje captivante care dezvăluie evoluția umanității.“ — Le Pèlerin
„Merită să porniți în această inteligentă și erudită călătorie în Egipt!“ — Dimanche
Continuându-și călătoria prin istoria omenirii, Noam se trezește dintr-un somn lung pe malurile fertile ale Nilului, acum mai bine de trei milenii, și pornește către Memfis, capitala celor două regate ale Egiptului. De la reședințele pline de fast până la Casa Morților, de la cartierele mizere până la palatul faraonului, Noam descoperă o civilizație incredibilă, care își consemnează faptele pe papirus, venerează Nilul, mumifică morții, inventează lumea de dincolo, ridică temple și piramide ce vor sfida timpul. Dar, ca și în Mesopotamia, splendoarea are un preț – Egiptul este clădit cu lacrimile și sângele evreilor în robie. Iar pentru aceștia, în numele unei divinități atotputernice care dictează Legea, vorbește pruncul găsit într-un coșuleț de trestie și crescut de fiica faraonului, Moise.
ISBN ebook 978-606-097-383-6
Publicat de: Humanitas Fiction
Creează-ți un cont gratuit chiar aici.
Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.
Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.
Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.