Ebook
Coperta “Asimetric”

Asimetric

Nr. pagini: 233

Carte aflată printre cele mai bune zece titluri ale anului 2018 în clasamentele Times și The New York Times. New York, delirul anilor 2000. Orașul este un jackpot în creștere. Alice are 25 de ani, este asistent editorial la Gryphon, gustă din „fatalele fleacuri și frenezii“ ale vieții literare din Manhattan și se visează scriitoare. Ezra este un autor multipremiat, cu aproape 50 de ani mai în vârstă ca ea. Între cei doi se naște o relație amoroasă stranie, în care educația literară și sentimentală alternează cu anxietatea influenței și cu dependențe împovărătoare. Heathrow, 2008. Amar Jaafari, economist american cu origini irakiene, este reținut pe aeroport fără explicații, în timp ce încearcă să ajungă la Bagdad pentru a-și întâlni fratele. Interogatoriul, desfășurat într-o atmosferă frizând absurdul și neputința, alternează cu flashbackuri din viața lui Amar. Biografia lui, sfâșiată între Orient și Occident, se profilează pe fundalul unui Irak în plin război, vădind adâncul răului uman, precum și cele mai abisale întrebări. Dar care este logica secretă și unde se întâlnesc cele două destine fracturate, care ar putea face parte din una și aceeași poveste?
Publicat de: Curtea Veche Publishing

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit undefined zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.