Ebook
Coperta “Casa pe jumătate arsă”

Casa pe jumătate arsă

Nr. pagini: 296

Un thriller cu vibrații paranormale, o povestire unică, inteligentă și captivantă, ce vă va face să întoarceți paginile mai repede! „Există lucruri care nu pot fi reparate, indiferent cât de mult ai încerca, există răni care nu se vindecă niciodată, există cicatrici care nu se estompează niciodată.” „Dacă ai putea să vezi în viitor, ai vrea să știi ce urmează să se întâmple?” Katie Shaw poartă povara trecutului: o decizie pripită aproape că a dus la moartea fratelui ei mai mic, Chris. Când mama ei o sună pentru a o informa că acesta are probleme, Katie, acum adult, pleacă să-l salveze. Alan Hobbes este un distins profesor de filozofie care a fost ucis cu brutalitate la doar câteva ore după ce și-a concediat personalul. În timp ce detectivul Laurence Page și colegul său investighează moartea bogatului filantrop și filozof, Chris devine suspectul principal în anchetă. Ce va face Katie? Va reuși să-și salveze fratele? „Cu acest roman, Alex North ne demonstrează că e în formă maximă. Iată un autor care poate să te îngrozească prin cele scrise pe o pagină, apoi să îți frângă inima pe cealaltă.” (Steve Cavanagh, Thirteen) „Întunecat și plin de răsturnări de situație.” (The Sun) „O lectură care te captivează și te face să uiți de tot și de toate. Un roman în genul horror classic, însă care te surprinde prin ingeniozitatea sa.” (The New York Times) Alex North s‑a născut în Leeds, Anglia, unde locuiește împreună cu soția și fiul lor. A studiat filosofia la Universitatea din Leeds, unde, înainte de a deveni scriitor, a și lucrat în cadrul Departamentului de Sociologie. De același autor, la Editura Lebăda Neagră au apărut thrillerele Omul Șoaptă (2020) și Prietenul din umbră (2023). ISBN ebook 978-630-330-064-1
Publicat de: Lebăda Neagră

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit 7 zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.