Ebook
Coperta “De la o inimă la alta (vol.2 din seria De la fereastra mea)”

De la o inimă la alta (vol.2 din seria De la fereastra mea)

Nr. pagini: 295

Claudia îi cunoaște pe înstăriții și chipeșii frați Hidalgo mai bine decât oricine: până la urmă, locuiește alături de ei încă din copilărie. Cândva era doar fiica menajerei, însă acum are grijă de toată gospodăria. La un moment dat, ea și fratele cel mare, Artemis, au fost acaparați de fiorul iubirii. Cu toate acestea, este de neconceput ca ei doi să poată fi împreună. Acum, Artemis s-a întors de la universitate și e în casă, la piscină, în gândurile ei, invadându-i intimitatea Claudiei și comportându‑se când cald, când rece cu aceasta. Curând, acolo unde odinioară a existat doar o prietenie timidă, flacăra pasiunii începe să ardă cu putere. Claudia însă trebuie să-și protejeze viitorul și inima, pe măsură ce lucrurile devin tot mai serioase cu bărbatul care urmează să preia afacerea familiei Hidalgo. Atunci când își dau seama că sunt făcuți unul pentru celălalt, Claudia și Artemis hotărăsc că nu vor lăsa nimic – nici obligațiile familiale, nici prejudecățile sociale, nici trecutul – să îi despartă. „Combinația perfectă de iubire și dramă!” Fanficable „O poveste care te va obseda și te va face să vrei să o citești fără să iei pauză!” Peakd „De la o inimă la alta continuă povestea fraților Hidalgo, concentrându-se asupra relației dintre Artemis și Claudia. Un roman proaspat, ușor și captivant, cu o protagonistă încăpățânată, o familie care ar trebui să respecte o promisiune greu de ținut și o poveste de iubire în care gheața și focul cu siguranță nu sunt incompatibile.” Atrapadas en letras „Drame de familie, secrete, trădări, certuri, dar și dragoste și acțiune din belșug!” Mati Cazalibros Preț: 65.90 LEI (promoțional inclus în abonamentul tău) ISBN ebook 978-606-9740-51-4
Publicat de: Leda Edge

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit undefined zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.