Nr. pagini: 160
PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ 2023
Eu este un altul urmărește povestea a doi bărbați care trăiesc pe coasta de vest a Norvegiei. Se apropie sfârșitul anului, iar Asle, pictor în vârstă, văduv, își rememorează fragmentar viața, printre fărâmele unei existențe de-acum molcome. Trăiește singur și are doi prieteni: pescarul norvegian Åsleik și Beyer, proprietarul unei galerii de artă care locuiește în Bjørgvin, la câteva ore de mers cu mașina. Tot acolo, în Bjørgvin, trăiește un alt Asle, de asemenea pictor. El și naratorul alcătuiesc fiecare dublul celuilalt, două versiuni ale aceluiași om, ale aceleiași vieți. Eu este un altul pune sub semnul întrebării subiectivitatea, sinele, ce anume ne face să fim ceea ce suntem și de ce ducem o viață și nu alta.
„Un Beckett al secolului XXI.“ Le Monde
„O meditație despre îndoială, credință, artă, identitate și... alcool.“ The Times Literary Supplement
„Portretul pe care-l face Jon Fosse celor două destine care se întretaie alcătuiește un valoros roman metafizic.“ Publishers Weekly
„Fosse e unul dintre acei scriitori pe care te simți vinovat că nu i-ai citit deja, sau pe care ai jurat să-i citești cândva (poate către sfârșit de octombrie, după un anunț important venit de la Stockholm).“ The New York Times
Jon Fosse (n. 1959) este prozator, poet și dramaturg norvegian, unul dintre marii scriitori ai vremurilor noastre. Cariera sa prolifică a debutat în 1983, odată cu romanul Roșu, negru. A început să scrie teatru în 1993, iar piesele sale au cunoscut un succes nemaiîntâlnit, fiind jucate pe scenele din toată lumea. Opera lui este tradusă în mai bine de 50 de limbi, iar în 2023 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură. Eu este un altul continuă Septologia care a debutat în Anansi, în 2022, cu Numele celălalt.
ISBN ebook 9786064024022
Publicat de: Editura Trei
Creează-ți un cont gratuit chiar aici.
Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.
Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.
Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.