Nr. pagini: 221
Erin Hunter își conduce cititorii fascinați de tărâmurile Pisicilor războinice și Supraviețuitorilor pe cel de-al treilea tărâm fermecat. Legea de căpătâi a Exploratorilor spune că viața este o călătorie, nu o destinație. Trei urși tineri din specii diferite – polar, brun, grizzly – își conduc existența după această lege implacabilă. Cu toții au fost separați de familiile lor pe când erau încă pui și s-au străduit să învingă dificultățile vieții în sălbăticie. Kallik, puiul de urs polar, a rămas orfană în urma unui atac al balenelor ucigașe. Lusa, puiul de urs negru, s-a săturat de captivitate și a găsit prilejul potrivit pentru a evada. Toklo, puiul de urs grizzly convins că mama lui nu îl iubește, învață la o vârstă fragedă să aibă încredere doar în forțele proprii. Destinul îi aduce împreună, le trezește spiritul de exploratori și îi forțează să funcționeze ca o echipă pentru a-și putea continua lupta pentru supraviețuire. Un misterios pui de urs grizzly, înzestrat cu darul de a se preschimba în alte animale, devine călăuza lor în această călătorie plină de primejdii, dar și de aventuri nemaipomenite. Cartea cuprinde două versiuni ale hărții călătoriei puilor de urs: așa cum este văzută de oameni, cu reperele noastre geografice, și așa cum este percepută de urși. „Realismul cu care e înfățișată viața în sălbăticie îi va atrage cu siguranță pe fanii seriei Pisicile războinice.“ - Booklist „O poveste plină de suspans, care te face să «vânezi» cu nerăbdare volumul următor.“ - Publishers Weekly „Erin Hunter ne înfățișează o lume plină de frumusețe și de tandrețe, dar și de sălbăticie și de cruzime, învățându-ne să prețuim natura așa cum este ea.“ - Kirkus Reviews
Creează-ți un cont gratuit chiar aici.
Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.
Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.
Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.