Ebook
Coperta “Furtuna din iad. Sfârșitul Germaniei naziste și atrocitățile învingătorilor”

Furtuna din iad. Sfârșitul Germaniei naziste și atrocitățile învingătorilor

Nr. pagini: 504

În septembrie 1939, Germania nazistă a declanșat Al Doilea Război Mondial. În mai puțin de doi ani, a ajuns stăpâna Europei, armatele sale controlând teritorii vaste, din nordul Franței până în Insula Creta. Apoi, în iunie 1941, Hitler a ordonat atacul asupra Uniunii Sovietice. Până la finalul anului 1942, Bielorusia, Ucraina și Rusia de Vest au devenit tărâmuri ale morții. Orașele au fost transformate în ruine și milioane de oameni și-au pierdut viața sau au fost închiși în lagăre. Din 1943, germanii au început să piardă, iar Al Treilea Reich s-a transformat, treptat, în cel mai negru coșmar pentru cetățenii săi. Mai întâi, dinspre vest, au venit avioanele britanice și americane, aducând uragane de foc apocaliptice, care au transformat în cenușă clădirile și locuitorii din puternicele centre industriale germane. Dinspre est, urgia a venit ca un tăvălug. În anii 1944–1945, trupele sovietice, motivate de răzbunare, frustrare și alcool, au comis în spațiul german grozăvii greu de imaginat. Convoaiele de refugiați au fost distruse complet, prizonierii au fost executați sau transformați în sclavi, iar femeile au fost violate și torturate în cele mai cumplite moduri. Au avut loc jafuri pe scară largă și au fost cauzate traume care nu s-au vindecat niciodată. Preț: 87.90 LEI (promoțional inclus în abonamentul tău) ISBN ebook 978-606-088-422-4
Publicat de: Corint Istorie

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.