Ebook
Coperta “Ignoranță”

Ignoranță

Nr. pagini: 212

Ultimele vestigii ale vechii lumi, caracterizată de educația aleasă așa cum era ea conotată de iluminism, se întâlnesc prin intermediul a doi indaptați prezentului progresist: Michel, francez cu descendență aristocrată, profesor universitar la Paris și mai apoi neurochirurg la Geneva și Vera, „o fată din est cu pielea șlefuită de soare”, aristocrată prin educație și nu prin descendență, studentă la Paris, avându-l, vreme de un an, profesor pe Michel. Este mediul din care ia naștere o relație de cuplu ce se vrea veșnică. Michel, un romantic jenat de propriul romantism, visează o viață de „trântor”, în care să se îndeletnicească doar cu scrisul și cu plimbările, dar nu-și poate îndeplini dorința din pricina nevoii îndeplinirii așteptărilor tatălui, la rândul său un chirurg celebru, cu care rupe, la un moment, orice relație. Interesat și cucerit mai degrabă de caracteristicile fizice ale Verei, atenția lui Michel se centrează pe acestea, analizându-le, în timp ce neglijează cunoașterea sufletului și a minții ei. Aici, în proasta așezare în relație, rezidă disturbările care duc, în final, la imprevizibil. O întreagă lume simbolică revendică, de-a lungul paginilor, corolare ale realității. Apar un unchi din Puerto Rico, o imposibilă plantație de cafea din estul Europei care se dovedește posibilă, ritualuri legate de servirea cafelei sau a mesei, cafeaua fiind, pentru Vera, un barometru personal în funcție de care cataloghează oameni. Fire ale imaginarului, trecutului și viitorului apar și dispar, la fel cum episodic se ivește un important personaj, Raspeglio, care se constituie într-o obsesie a lui Michel, prin cărțile bizare pe care le-a scris și al căror secret Michel încearcă să-l pătrundă. O apărare, ar spune autorea, de profesie psihanalist, căci iarăși vedem cu Michel, în loc să se aplece asupra cunoașterii de sine, se centrează asupra unui personaj cu care pare să se asemene. Raspeglio apare pentru prima oară într-o proză scurtă a autoarei din 𝘍𝘳𝘦𝘶𝘥 𝘔𝘶𝘴𝘦𝘶𝘮 (Polirom, 2019), un personaj misterios, considerat specialist într-un domeniu de nișă, căruia în romanul de față i se acordă un amplu capitol, care joacă rol de turnantă. De ce romanul poartă titlul 𝘐𝘨𝘯𝘰𝘳𝘢𝘯ță, asta rămâne să descopere – sau nu – cititorul. Ioana Scoruș (n. 1968) este psiholog, psihanalist cu practică privată, scriitor. Este absolventă a Universității Petrol și Gaze, Ploiești și a Universității „Titu Maiorescu”, București. A semnat rubrica „Cititorincul” din suplimentul literar LA&I și numeroase articole și cronici în revistele 𝘋𝘪𝘭𝘦𝘮𝘢 𝘷𝘦𝘤𝘩𝘦, 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳ă, 𝘊𝘰𝘯𝘷𝘰𝘳𝘣𝘪𝘳𝘪 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳𝘦, 𝘈𝘱𝘰𝘴𝘵𝘳𝘰𝘧, 𝘛𝘪𝘮𝘱𝘶𝘭, 𝘖𝘳𝘪𝘻𝘰𝘯𝘵 etc. În prezent, semnează rubrica „Psiho” din revista 𝘝𝘪𝘢ț𝘢 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘦𝘢𝘴𝘤ă. Pe lângă un volum de dialoguri cu șapte psihanaliști care au practicat psihanaliza în România în clandestinitate, înainte de 1989 (𝘗𝘢𝘳𝘢𝘥𝘰𝘹𝘶𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘱𝘴𝘪𝘩𝘢𝘯𝘢𝘭𝘪𝘻𝘦𝘪 î𝘯 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢, Paralela 45, 2007), Ioana Scoruș a publicat versuri (𝘐𝘶𝘣𝘪𝘳𝘪 𝘪𝘮𝘱𝘦𝘳𝘧𝘦𝘤𝘵𝘦, Premier, 2004), romane (𝘗𝘰𝘷𝘦𝘴𝘵𝘦𝘢 𝘶𝘯𝘦𝘪 𝘴𝘪𝘯𝘶𝘤𝘪𝘥𝘦𝘳𝘪, Albatros, 2006; 𝘜𝘯 𝘢𝘯 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘪𝘢ț𝘢 𝘓𝘪𝘶𝘣𝘦𝘪 𝘉., Trei, 2017; 𝘍𝘳𝘦𝘶𝘥 𝘔𝘶𝘴𝘦𝘶𝘮, Polirom, 2019), un volum de convorbiri cu Ion Vianu (Î𝘯 𝘥𝘦𝘧𝘪𝘯𝘪𝘵𝘪𝘷, Polirom, 2018) și 𝘈𝘷𝘦𝘯𝘵𝘶𝘳𝘪 î𝘯 Ţ𝘢𝘳𝘢 𝘭𝘶𝘪 𝘚𝘵𝘳𝘰𝘭𝘺𝘹. 𝘗𝘳𝘪𝘮𝘢 𝘮𝘦𝘢 𝘤𝘢𝘳𝘵𝘦 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘦𝘮𝘰ț𝘪𝘪 (Humanitas Junior, 2020), cea dintâi carte pentru copii a autoarei. A mai publicat în volumele colective 𝘊𝘢𝘻𝘶𝘳𝘪 𝘤𝘭𝘪𝘯𝘪𝘤𝘦 𝘥𝘦 𝘱𝘴𝘪𝘩𝘪𝘢𝘵𝘳𝘪𝘦 (Editura Universitară, 2011), coordonat de Simona Trifu și Camelia Petcu, și 𝘋𝘦 𝘵𝘢𝘪𝘯ă (Editura Universității de Vest, 2020), coordonat de Cristian Pătrășconiu. Editura Lebăda Neagră August 2022
Publicat de: Lebăda Neagră

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit undefined zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.