Traducere de Gabriela Russo Imago este ultimul stadiu în metamorfoza unei insecte, în care aceasta atinge maturitatea, fiind aptă de a se reproduce. Pentru Ludmila Ulițkaia, termenul devine o metaforă care străbate întregul roman și sugerează maturizarea morală a ființei umane. O construcție epică impresionantă, în care tragedia e mereu subminată de elementele comice, un mare roman despre iubire, destine și caractere, Imago acoperă peste o jumătate de secol de istorie, de la funeraliile faraonice ale lui Stalin până la moartea poetului exilat Iosif Brodski. Ludmila Ulițkaia propune o frescă a Rusiei într-o epocă în care teroarea se îmblânzise doar întru câtva, dăinuind în diverse forme: un dezgheț pervers în cultură, o acceptare de fațadă a libertății de opinie, sancționată drastic apoi cu procese și condamnări. Pe acest fundal apar portretele câtorva tineri care aderă la noile tendințe artistice, pendulând totodată între idealism și cinism, curaj și lașitate, dragoste și trădare. Destinele lor sunt urmărite cu adânca înțelegere și pătrundere psihologică ale marii romanciere, obsedată de condiția oamenilor într-o lume strâmb croită: „oameni reali, azi dispăruți, care au stat în spatele personajelor mele, al celor care s-au purtat ireproșabil și al celor care au călcat greșit, striviți în mașina de tocat a vremurilor, al celor care au rezistat și al celor care au cedat, martori, și eroi, și victime, a căror amintire va rămâne în veci“.
Publicat de: Humanitas Fiction