Ebook
Coperta “Inhibiție, simptom, angoasă. Opere Esenţiale, vol. 6”

Inhibiție, simptom, angoasă. Opere Esenţiale, vol. 6

Nr. pagini: 376

Studiile reunite în acest volum au un caracter clinic, fiind dedicate nevrozei de tip isteric și etiologiei acesteia. Reține atenția, din punctul de vedere al ingeniozității și profunzimii analizei psihologice, studiul „Fragment dintr‑o analiză de isterie", cunoscut sub numele de „cazul Dora", unul dintre cele cinci cazuri celebre ale lui Freud. Fidel tezei despre etiologia sexuală a nevrozei, întemeietorul psihanalizei consideră simptomul o formațiune de compromis între conținuturile psihice de natură sexuală interzise cultural și cerințele culturale interdictive. Fenomenul angoasei se situează în centrul atenției lui Freud, care distinge trei forme: angoasa reală, angoasa automată și angoasa-semnal. Cartea se adresează în primul rând psihologilor, psihoterapeuților, psihiatrilor, pedagogilor, dar poate capta și interesul nespecialiștilor prin studiul care dă titlul volumului, unde Freud abordează problema surselor și funcțiilor angoasei. Este adevărat că bolnava la pat, paralizată, ar sări în sus dacă ar izbucni focul în cameră; și e ade‑ vărat că femeia răsfățată și-ar uita toate bolile atunci când copilul i s-ar îmbolnăvi și i-ar fi viața în primejdie. Toate acestea sunt ade‑ vărate până la un punct; căci se neglijează deosebirea psihică dintre conștient și inconștient. De aceea, asigurările că totul depinde numai de voință pot să nu folosească la nimic. Este necesară mai întâi încercarea de a convinge aceste persoane, pe calea analizei, de existența intenției lor de boală - SIGMUND FREUD
Publicat de: Editura Trei

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.