Ebook
Coperta “Libertate si evolutie. Ierarhii in natura, societate si stiinta”

Libertate si evolutie. Ierarhii in natura, societate si stiinta

Nr. pagini: 186

Volumul de față începe prin a ne prezenta designul familiar pe care îl găsim în jurul și în interiorul nostru (precum „ramurile” desenate de bazinele hidrografice, de plămânii umani, de sistemul circulator și de traficul din marile orașe). Ne arată apoi cum aceste sisteme sunt alimentate de motoare naturale care se află pretutindeni și cum acestea evoluează încontinuu datorită libertății. În cele din urmă, profesorul Bejan explică modul în care oamenii, precum orice alt lucru care se mișcă pe pământ, sunt conduși de forța „motoarelor“ care consumă combustibil și hrană și că mișcarea lor disipează complet puterea motrice și o schimbă în mod constant pentru un acces mai facil, economii de scară, eficiență, inovație și viață. Scrisă pentru un public larg de toate vârstele, inclusiv pentru cititori interesați de știință, de imagini din natură, de similaritate și de nonuniformitate, de istorie și de viitor, dar și pentru cei care își găsesc pur și simplu bucuria în jocul ideilor, cartea arată cât de numeroase concepte de „schimbare de design” capătă o justificare științifică solidă și cum ele coexistă alături de evoluția naturii, a societății, a tehnologiei și a științei. Ca orice altă realitate fizică (adică parte a naturii), libertatea este măsurabilă. Măsura ei este dată de numărul de proprietăţi fizice care pot fi schimbate în configurația unui sistem. Măsurabil este și efectul fizic pe care abilitatea de schimbare îl are asupra altor metrici ale performanţei sistemului, precum eficienţa, puterea, robusteţea, rezilienţa și durata de viaţă. În sistemele create de om, măsura libertății este dată și de numărul „gradelor de libertate“ prezente în modelul (facsimilul) unui sistem de curgere natural. Gradele de libertate sunt acele trăsături palpabile care pot fi schimbate liber și independent de altele. Odată cu libertatea și cu evoluția ca fizică, și alte concepte dobândesc o bază științifică solidă: complexitate, imagini, desene, diversitate, ierarhie, organizare socială, idei, discipline și evoluția științei înseși. Toate aceste concepte aparțin discursului științific, fizicii. De ce fizicii? Deoarece fizica este știința care descrie totul. Conceptele ei au semnificații fără echivoc. Sunt utile și își datorează existența libertății ca proprietate fizică a tot ceea ce se mișcă, curge și își modifică forma. Știința evoluează datorită libertății, iar libertatea crește datorită științei. E ușor de creat în libertate – să ne gândim doar la istoria artei și a științei. Să ne uităm unde au fost artiștii și oamenii de știință și unde au trăit și au creat. Numele lor trimit la geografie, istorie, cultură, la bogăție și la deplasarea oamenilor liberi, dotați cu idei și liberi să pună la îndoială și să schimbe statu-quoul. Mișcarea liberă a fost esenţială pentru salvarea lor. ADRIAN BEJAN este profesor universitar cu importante contribuții în termodinamică. După studii la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, și-a început cariera de cercetător la Universitatea din California, Berkeley, și-a continuat-o la Universitatea din Colorado, Boulder, iar în 1984 a fost numit profesor plin la Universitatea Duke, unde este Distinguished Professor. Este autorul a numeroase articole de specialitate și a peste 30 de cărți, între care: Entropy Generation through Heat and Fluid Flow, Convection Heat Transfer, Advanced Engineering Thermodynamics, Entropy Generation Minimization, Shape and Structure from Engineering to Nature, Design with Constructal Theory, Design in Nature: How the Constructal Law Governs Evolution in Biology, Technology and Social Organization și The Physics of Life: The Evolution of Everything (Fizica vieții. Evoluția pretutindeni, Humanitas, 2020). Este laureat al Medaliei Benjamin Franklin, al Premiului Humboldt, al Premiului Academiei de Științe din Turcia, iar în 2020 i s-a conferit din partea președintelui Franței titlul de Cavaler al Ordinului Palmes Académiques. I s-au conferit 18 doctorate onorifice din partea unor universități din 11 țări și este membru al Academia Europaea. Preț: 49.99 LEI (promoțional inclus în abonamentul tău) ISBN ebook 9786303190211
Publicat de: Editura Litera

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.