Ebook
Coperta “Mitologia occidentală. Măștile Zeului - vol. III”

Mitologia occidentală. Măștile Zeului - vol. III

Nr. pagini: 832

Al treilea volum din Măștile Zeului, seria monumentală în patru volume a lui Joseph Campbell „Ca și celelalte cărți ale sale, Mitologia occidentală se evidențiază printr-o remarcabilă erudiție, claritate și putere de pătrundere. Sunt convins că oricine este cu adevărat interesat de știința omului va descoperi în lucrările lui Joseph Campbell un volum impresionant de date, disecate în profunzime și explicate în așa fel încât să fie pe înțelesul tuturor." - Erich Fromm Puține lucrări din domeniul mitologiei au fost scrise cu mai multă ambiție și profunzime decât cele din seria Măștile Zeului. Pe parcursul a patru volume, Joseph Campbell face un cuprinzător studiu comparativ al diverselor mitologii ale lumii, dezvăluind caracterul lor unitar și universal și modul în care ele încă reverberează în lumea modernă, dovedindu-se păstrătoare ale istoriei spirituale a omenirii. Mitologia occidentală analizează în detaliu miturile care au înflorit în vestul Iranului, de la culturile antice din zonele riverane mesopotamiană și egipteană și până la cele mai apropiate de noi, precum cea elenistică și romană, autorul realizând o comparație sistematică a temelor care stau la baza artei, mitului și literaturii lumii occidentale. Joseph Campbell (1904–1987), autor și profesor american renumit pentru munca sa în domeniul mitologiei comparate, s-a născut la New York și a absolvit Columbia University, unde s-a specializat în literatura medievală. După ce a obținut un master, a continuat să studieze franceza medievală și sanscrita la universități din Paris și München. În 1934 s-a alăturat departamentului de literatură de la Sarah Lawrence College, unde a predat timp de aproape 40 de ani și unde, în onoarea lui, a fost înființată Catedra Joseph Campbell, în cadrul departamentului de mitologie comparată. De-a lungul vieții, a călătorit mult și a scris numeroase cărți, printre care bestsellerele Eroul cu o mie de chipuri și Miturile care ne învață să trăim. La Editura Trei, de același autor, au mai apărut: Puterea mitului (în dialog cu Bill Moyers) și primele volume din seria Măștile Zeului — Mitologia primitivă și Mitologia orientală. „Analizând retrospectiv cei doisprezece ani minunați dedicați acestui proiect nespus de satisfăcător, constat că, pentru mine, principalul rezultat a fost că mi-a confirmat o ipoteză pe care de multă vreme o întrețineam conștiincios — și anume a unității rasei umane, nu doar în biologia sa, ci și în istoria sa spirituală, care s-a desfășurat pretutindeni ca o unică simfonie, cu teme anunțate, dezvoltate, amplificate, apoi inversate, distorsionate, reafirmate și care astăzi, într-un maiestuos fortissimo al tuturor secțiunilor răsunând laolaltă, avansează irezistibil către un adevărat apogeu, din care va apărea următoarea mișcare importantă." Joseph Campbell Cuprins Despre Operele Complete ale lui Joseph Campbell Prefața editorului la Operele Complete ale lui Joseph Campbell La încheierea seriei Măștile Zeului Partea întâi. Epoca zeiței Introducere. Mit și ritual Orient și Occident Capitolul 1. Mireasa șarpelui I. Zeița-mamă Eva II. Sângele Gorgonei III. Ultima Thule IV. Matriarhatul Capitolul 2. Consoarta taurului I. Mama Zeului II. Cele două regine III. Mama Minotaurului IV. Victoria Fiilor Luminii Partea a doua. Epoca eroilor Capitolul 3. Zei și Eroi din Levant: 1500–500 î.Hr. I. Cartea Stăpânului II. Epoca mitologică III. Epoca lui Avraam IV. Epoca lui Moise Capitolul 4. Zei și Eroi din Europa Occidentală: 1500–500 î.Hr. I. Dialogul dintre Nord și Sud II. Căsătoriile lui Zeus III. Călătoria nocturnă pe mare IV. Polisul Partea a treia. Epoca marilor clasici Capitolul 5. Perioada persană: 539–331 î.Hr. I. Dualismul etic II. Căderea și reînnoirea cosmică III. Regele Regilor IV. Rămășița V. Zeul iubirii Capitolul 6. Elenismul: 331 î.Hr. — 324 d.Hr. I. Căsătoria dintre Est și Vest II. Monoteismul sincretist și etnic III. Cultul misterului și apocalipsa IV. Paznicii de la Marea Moartă Capitolul 7. Măreața Romă: cca 500 î.Hr. — cca 500 d.Hr. I. Provincia celtică II. Etruria III. Epoca lui August IV. Hristos cel înviat V. Hristosul iluzoriu VI. Misiunea lui Pavel VII. Căderea Romei Partea a patra. Epoca marilor credincioși Introducere. Dialogul dintre Europa și Levant Capitolul 8. Crucea și Semiluna I. Magii II. Bizanțul III. Profetul Islamului IV. Veșmântul Legii V. Veșmântul Căii Mistice VI. Vraja ruptă Capitolul 9. Renașterea Europei I. Insula sfinților II. Soarta zeilor III. Roma IV. Amor Concluzie. Sfârșitul unei epoci Sursele ilustrațiilor Despre Joseph Campbell Foundation Index Despre Operele Complete ale lui Joseph Campbell ISBN ebook 9786064023308
Publicat de: Editura Trei

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit undefined zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.