„Aţi pierdut o minunată ocazie de-a tăcea“, le-a spus Jacques Chirac liderilor polonezi în 2003, după ce aceştia susţinuseră intervenţia americană în Irak. Rămasă într-un pliu al istoriei recente, expresia li s-ar potrivi mănuşă emiţătorilor români de nerozii, pentru care notorietatea este, măcar de data asta, un dezavantaj. Pe o scenă unde personalităţile şi personulităţile convieţuiesc, într-un timp al dispreţului pentru limba română, pentru cultură şi pentru gândire, Muşte pe parbrizul vieţii măsoară amploarea derivei în care a intrat discursul public. Dincolo de râsul pe care-l provoacă una sau alta dintre perlele scoase în virtutea inepţiei, cartea aceasta e de fapt dovada unui masacru despre care nu se scrie în ziare şi nu se vorbeşte la televizor. Ea pune conul de lumină pe torţionarii vechi şi noi ai limbii române - oameni care au batjocorit-o, au sluţit-o şi au umplut-o de noroi. Fără să ezite, fără să le pară rău. Indiferent dacă sunt politicieni, oameni de afaceri sau exponenţi ai showbizului, cotizanţii din Muşte pe parbrizul vieţii oferă un spectacol la care, deloc paradoxal, hohotele sunt direct proporţionale cu tristeţea. „Când sunt prost dispus, ceea ce mi se întâmplă destul de des, din varii motive, răsfoiesc culegerile de perle de tranziţie ale lui Radu Paraschivescu. Comicul enorm, la limita dezastrului (logic, lexical, gramatical, cultural), al acestui monument de brambureală şi impostură valahă are efectul paradoxal de a mă întrema. Avem, carevasăzică, resurse de umor (fie şi involuntar), avem încă resurse de vitalitate animală din care, cine ştie, vor răsări, cândva, şi florile gingaşe ale normalităţii!“ (Andrei PLEŞU) Andrei Pleşu, „Muştele noastre“ (Adevărul, iunie 2014) Horia Ghibuţiu, „Colecţionarul de muşte“ (HoriaGhibutiu.ro, iunie 2014)
Publicat de: Humanitas