Nr. pagini: 480
Printre acele texte care sunt semnificative aproape exclusiv din punct de vedere psihologic se numără tratatul nostru, Aurora consurgens, care reprezintă un unicat chiar şi în cadrul literaturii alchimice contemporane, din punct de vedere al conţinutului şi al stilului. JUNG a descoperit primul semnificaţia acestui tratat şi l-a prezentat pe scurt în Psihologie şi alchimie. În timp ce alte texte citau până acum doar pe-alocuri pasaje convenţionale ale Sfintei Scripturi, acest tratat este compus aproape în întregime din citate din Biblie, la al căror sens «alchimic» se face aluzie prin citate alchimice clasice întreţesute, astfel încât trebuie să presupunem că autorul, prin «alchimia sa», orice ar fi înţeles el prin acest termen, a încercat să descrie sau să prezinte o trăire religioasă sau — în formulare psihologică — o experienţă nemijlocită a inconştientului. Faptul că scrierea ar fi «blasfemiatoare» este o judecată a secolelor «iluministe» ulterioare — însă mie mi se pare neîndoielnic că autorul a vrut să exprime cu seriozitate şi foarte pătruns un «mysterium ineffabile».
Publicat de: Editura Trei
Creează-ți un cont gratuit chiar aici.
Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.
Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.
Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.