„Prozatorul, urmând o direcţie inaugurata în literatura română de Caragiale, priveşte răul dintr-o perspectivă care este abia în al doilea rând morală, socială sau politică, vădindu-se a fi una esenţialmente ontologică. Filtrată printr-o asemenea optică, povestirea «neorealistă» se converteşte într-un veritabil scenariu apocaliptic, care urmăreşte rădăcinile metafizice ale răului... Marile teme ale cărţii lui Stelian Tanase rămân decăderea şi prăbuşirea lumii. Tehnica neorealistă, subordonată unei viziuni în care recunoaştem dimensiunea benefică a parodiei postmoderniste, are toate caracteristicile unui act de exorcizare." (Octavian SOVIANY) „Romanul lui Stelian Tanase este o replică la romanul – la «poemul», cum îl numeşte Gogol – Suflete moarte. Este o replică la un nivel metafizic, pe care nu orice carte de proză îl poate atinge, şi nu doar una în plan evenimenţial, al prezentului desfăşurării narative. (...) Este un roman în acelaşi timp satiric şi tragic, în care scriitorul dovedeşte un foarte bun simţ al situaţiilor comice, al absurdului existenţei, urmărind, cum el însuşi o spune, o întreagă categorie de personaje secundare care fojgăie în această lume dezgustătoare." (Gheorghe CRĂCIUN, Revista 22)
Publicat de: Editura Humanitas