Spovedania Ioanei Bena se petrece într-o casă cu patru camere. Intri prin artere și ieși prin vene. Jurnal al căutării, monografie a sufletului, așezată „în modul cel mai simplu cu putință”, întru răspunsuri: „Fericirea ne a devenit irecognoscibilă. Și am confundat o, și n am mai știut s o căutăm.” Noi, izbăviții. „O grădină cu un cireș falnic și tufe de rozmarin, călcată de pasul mărunt, dar tenace al gângăniilor. O casă bătrânească. O femeie și un pisic cu nume de trubadur povestesc câte-n lună și în stele. Ea, despre oameni care au plecat, dar care, de fapt, nu au părăsit-o niciodată, despre o carte care i s-a lipit nu doar de degete, ci și de suflet, despre o Veneție magică, devorată în două zile și o noapte, despre un Paris nebănuit de dezamăgitor, dar și despre o iubire ca un vis. Motanul ascultă, mustăcește, aprobă sau, dimpotrivă, contestă, pune întrebări, cere lămuriri, iar când tristețea e prea grea, mai face o ghidușie. Cuvintele se rostogolesc înainte și înapoi domol, măsurat, dulce, iar trecutul, oricât de dureros, își mai îmblânzește îmbrățișarea. O carte care te tulbură și te alină, te face să lăcrimezi și îți oblojește sufletul, pentru ca, în final, să te ajute să-ți recapeți încrederea în bine, frumos și firesc! O poveste de viață la finalul căreia ajungi să tânjești după liniștea pe care o simți doar atunci când îți cunoști inima și ai căzut la pace cu trecutul.” (Alina Bâltâc, traducător literar) „Dragă Oană, mi-am petrecut cu tine toată duminica, captivată, de la prima pagină, de vraja cărții tale. Am hoinărit prin viața ta, sărind din poveste în poveste, din vis-în-vis în visare, așa cum treci râul, din piatră în piatră. M-ai ținut de mână arătându-mi unde să pun pasul, ca să se lege cum se cuvine cursul călătoriei, cu toate meandrele, căutările, vâltorile, durerile, vindecările, împăcările și resemnările lui. Ți-am retrăit trăirile, amintirile, regretele, mistuirea iubirii celei mari, rănile despărțirilor, dorul. M-au recucerit prospețimea scriiturii, aurul din condei și mai presus de toate firescul omniprezentei tale călduri umane. Am simțit la fiecare pas onestitatea, sensibilitatea, curajul de a trăi curat și am ajuns la mal mai bogată, mai bună, limpezită de praful zilelor, admirându-te, iubindu-te...” (Sarmiza Pencea, cercetător principal Academia Română) Ioana Bena s-a născut în Deva, la 25 octombrie 1967. A fost șefă de promoție a Facultății de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1991) și apoi asistent la Catedra de Fizică Teoretică (1992-1996). Beneficiara mai multor burse doctorale, cele mai importante la Universitatea Paris XI (DEA), Universitatea Liberă din Bruxelles și Universitatea din Hasselt (Belgia), cu proiecte în grupurile de cercetare ale Profesorilor Ilya Prigogine (Premiu Nobel) și Grégoire Nicolis, în 2001 a obținut doctoratul Magna Cum Laudae cu teza Topics in nonequilibrium statistical mechanics: I. Collective behavior of coupled parametric oscillators, II. Hydrodynamic fluctuations in Kolmogorov flow. A ocupat posturi universitare postdoctorale la Facultățile de Fizică ale Universităților din Hasselt, Barcelona și Geneva (2001-2008). Între 2008 și 2013 a lucrat ca analist financiar și risk manager la Fondul Federal Elvețian de Pensii din Geneva, după care a lucrat ca freelancer – cercetare științifică, analiză financiară, traducere. În prezent, este traducător literar din/în engleză, franceză, spaniolă, în principal pentru Editura Corint (Leda Edge, Leda Bazaar, CorinTeens) și mamă de mulți Villoni. Recurs la trecut (jurnal sucit) este romanul de debut al Ioanei Bena. Ilustrație copertă: Mihaela Hlupina, ,,Pisica albastră și peștele hublou”. ISBN ebook 978-630-330-021-4
Publicat de: Lebăda Neagră