Ebook
Coperta “Sfarsitul povestii”

Sfarsitul povestii

Nr. pagini: 316

„ÎN TREI LUNI O SĂ MOR. VINO SĂ-ŢI SPUN POVESTEA MEA.“ Aşa îi scrie Sebastian Trapp, renumit autor de romane poliţiste, lui Nicky Hunter, veche parteneră de corespondenţă şi expertă în ficţiunea detectivistică. Trapp o invită pe Nicky la vila lui extravagantă din San Francisco, rugând-o să-i scrie povestea vieţii. Aici, tânăra face cunoştinţă cu superba Diana, a doua soţie a scriitorului, şi cu fiica lui mereu protectoare, Madeleine. Sebastian Trapp este el însuşi un mister. Şi, probabil, un criminal. Cu douăzeci de ani în urmă, prima lui soţie şi fiul său adolescent au dispărut, iar cazul n-a fost rezolvat niciodată. Iar când un cadavru apare în heleşteul cu peşti koi din grădina vilei, toţi îşi dau seama că trecutul n-a dispărut, ci doar aşteaptă. „Noul roman al lui A.J. Finn este superb, intens, seducător. Sfârşitul poveştii m-a hipnotizat.“ LISA JEWELL „Elegant, pasionant, plin de ameninţări hitchcockiene. Încă o dată, Finn reinventează acest gen literar într-o manieră spectaculoasă.“ LUCY FOLEY „O nouă reuşită a lui A.J. Finn. Sfârşitul poveştii este un thriller sumbru, cu o construcţie superbă, despre o familie şi secretele ei, unde nimeni nu este ceea ce pare. O poveste care te atrage irezistibil, îţi taie răsuflarea şi, la final, îţi frânge inima.“ NICCI FRENCH „Incisiv, captivant, stilat şi plin de o inteligenţă efervescentă, Sfârşitul poveştii este o delectare pentru orice amator de cărţi poliţiste. Doldora de aluzii şi iluzii, cartea este o mostră fascinantă de magie literară şi o scrisoare de dragoste pentru genul clasic al poveştilor cu detectivi. Tocmai când crezi c-ai descoperit totul, Finn îţi aminteşte un lucru absolut esenţial pentru o intrigă poliţistă concepută cu măiestrie: că sfârşitul e doar începutul.“ NITA PROSE „Sfârşitul poveştii e o capodoperă. Intriga este strălucită, concepută de un maestru al cuvintelor care fandează şi parează ca un floretist de talie mondială. E o carte pentru oameni inteligenţi, şi trebuie să recunosc că n-am ghicit esenţa misterului până în milisecunda în care a fost dezvăluită. În mod normal îmi dau seama pe la pagina 5. Este un thriller de calitate superioară care mi-a răpit somnul şi m-a stors de vlagă, dar cu o forţă de atracţie atât de mare, încât nu m-am putut opri din citit. O cursă frenetică de-a lungul coastei pacifice a Statelor Unite, descrisă cu atâta acurateţe, încât m-am cufundat pe loc în lectură. Mi-a plăcut la nebunie.“ LIZ NUGENT „Un mister superb, uluitor, vrednic de un maestru. Clasic şi totuşi de o originalitate formidabilă, Sfârşitul poveştii este un roman fermecător de întortocheat, extrem de pasionant şi ucigător de imprevizibil.“ CHRIS WHITAKER „Fanii cărţilor poliţiste vor fi încântaţi de cea mai recentă creaţie a lui Finn!“ SHARI LAPENA A.J. FINN a scris pentru numeroase publicaţii, printre care Los Angeles Times, Washington Post şi Times Literary Supplement. Romanul lui de debut, Femeia de la fereastră (The Woman in the Window, 2018), a fost publicat în peste patruzeci de ţări din întreaga lume şi ecranizat în regia lui Joe Wright, cu Amy Adams, Julianne Moore şi Gary Oldman în rolurile principale. Sfârşitul poveştii (End of Story, 2024) este cel de-al doilea roman al său. Născut în New York, Finn a locuit în Anglia timp de zece ani înainte să se întoarcă în oraşul natal. Preț: 69.99 LEI (promoțional inclus în abonamentul tău) ISBN ebook 9786303382531
Publicat de: Editura Litera

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit undefined zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.