Ebook
Coperta “Studii despre sexualitate. Opere Esenţiale, vol. 5”

Studii despre sexualitate. Opere Esenţiale, vol. 5

Nr. pagini: 384

Asocierea între psihanaliză și importanța exagerată sau exclusivă (pansexualism) acordată sexualității a devenit un loc comun al prejudecăților referitoare la Freud și opera sa. Prezentul volum, care reunește în ordine cronologică cele mai importante studii dedicate de Freud sexualității, permite cititorului interesat să‑și formeze o poziție proprie asupra subiectului. Două idei directoare, deși subiacente, merită menționate pentru orientare. Mai întâi, sensul nou, în raport cu sexologia epocii, în care Freud folosește termenul sexualitate. Este vorba despre psihosexualitate, și nu despre sexualitate în sens biologic. Apoi, controversatul termen de sexualitate infantilă nu trebuie înțeles prin prisma sexualității adulte orientate spre reproducere, ci ca o căutare de plăcere erotică drept scop în sine. Dintre numeroasele teme tratate de Freud rețin atenția următoarele: rolul sexualității în geneza tulburărilor psihice; relația sexualității infantile cu refularea, complexul Oedip, fixație, conflict psihic inconștient; sexualitate feminină, educația sexuală a copiilor. [Incapacitatea] pulsiunii sexuale de a produce o satisfacție deplină, de îndată ce este supusă primelor cerințe ale culturii, va deveni însă sursa celor mai mărețe realizări ale culturii, care vor fi înfăptuite prin sublimarea împinsă tot mai departe a componentelor sale pulsionale. Căci ce motiv ar avea oamenii să procure alte utilizări forței pulsio- nale sexuale, dacă își pot obține din ea, printr‑o oarecare repartizare, deplina satisfacție a plăcerii? Ei nu s‑ar mai desprinde de această plăcere și nu ar mai realiza niciun alt progres. Se pare astfel că prin diferența de necompensat dintre pretențiile celor două pulsiuni – cea sexuală și cea egoistă – ei vor fi capabili de realizări tot mai înalte... - SIGMUND FREUD
Publicat de: Editura Trei

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.