Ebook
Coperta “Tactica iubirii”

Tactica iubirii

Nr. pagini: 311

#1 BESTSELLER, PUBLICAT ÎN 10 ȚĂRI! Bună, mă numesc Bree Camden și sunt îndrăgostită fără speranță de prietenul meu cel mai bun, celebrul fundaș Nathan Donelson (la fel ca jumătate din America, judecând după ce se scrie în tabloide și după câte iubite a avut până acum). Primul pas este acceptarea, nu? Dar eu nu pot să-i mărturisesc asta, pentru că el sigur nu mă vede ca pe o iubită, iar ultimul lucru pe care mi-l doresc este ca lucrurile să devină stânjenitoare. Între mine și cel mai sexy bărbat în viață există doar o prietenie de modă veche! Totul este exact așa cum îmi doresc. Da. (Nu plâng, doar curăț o ceapă.) Prietenia noastră merge bine până când, după prea multe shoturi de tequila, îmi vărs amarul în fața unei ziariste, iar acum lumea crede că eu și Nathan suntem împreună. Așa că trebuie să ne întâlnim în public timp de trei săptămâni pentru că am semnat un contract cu… Ah, nu, am uitat că nu pot spune nimănui despre asta! Concluzia este că acum cel mai bun prieten al meu se comportă foarte neplatonic, iar eu doar încerc să-mi împiedic corpul să ia foc de fiecare dată când el mă atinge. Cum o să rezist timp de trei săptămâni la aceste întâlniri false cu Nathan fără să se schimbe nimic între noi? Mai ales când se pare că el își dorește să se întâmple cu totul altceva? Am nevoie de ajutor! Bree Preț: 59.99 LEI (promoțional inclus în abonamentul tău) ISBN ebook 9786303193908
Publicat de: Editura Litera

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.