Audiobook
Coperta “Argumente optimiste pentru stări pesimiste”

Argumente optimiste pentru stări pesimiste

Narator: Raluca Hatmanu

Colectie: Introspectiv

Durata: 11h 16m

V-ați întrebat vreodată care este scopul emoțiilor? De ce simțim neliniște în fața necunoscutului, suferință după o pierdere sau fericire când suntem promovați la locul de muncă? Emoțiile neplăcute precum anxietatea sau tristețea există din aceleași motive ca durerea și tusea: sunt utile în anumite situații. Anxietatea ne protejează în fața unui potențial pericol. Deprimarea ne împiedică să irosim energie, deși se poate transforma în depresie patologică. Însă și lipsa lor implică riscuri. Relaxarea poate fi nocivă în cazul unui pericol, iar optimismul exagerat îi impulsionează pe oameni să-și consume energia pentru a atinge țeluri imposibile. Pe parcursul carierei sale în psihiatrie, Randolph M. Nesse a introdus o perspectivă evoluționistă în studiul tulburărilor mentale, astfel încât să explice care este scopul suferinței umane și să ne arate noi căi prin care să o evităm. Prin această carte ajunge la bazele evoluționiste ale bolilor mentale și ne ajută să ne înțelegem pe noi, pe cei din jur și relațiile noastre așa cum nu am mai făcut-o până acum. „Nesse discută inteligent despre continua trudă a medicinei moderne de a trata tulburările mentale [...] și își atinge cu desăvârșire scopul lăudabil de a oferi un punct de pornire în abordarea unei perspective evoluționiste în studiul psihiatric.“ Publishers Weekly „O analiză înțeleaptă și accesibilă a unei probleme ce ține de însăși esența existenței umane.“ Robert M. Sapolsky, autor al volumului Behave „Această carte va deveni un clasic valoros; nu se adresează numai clinicienilor, ci tuturor celor interesați să-și amelioreze starea de bine și să creeze comunități și societăți mai bune.“ Profesor Paul Gilbert, autor al The Compassionate Mind şi Living like Crazy „O carte pe cât de înțeleaptă și de revelatoare, pe atât de edificatoare astăzi.“ Sarah Blaffer Hrdy, profesor emerit de antropologie, Universitatea Davis, California RANDOLPH M. NESSE este unul dintre cei mai autorizați fondatori ai medicinei evoluționiste, un domeniu lansat în urmă cu 25 de ani, odată cu volumul vândut în peste 100 000 de exemplare și tradus în opt limbi Why We Get Sick [De ce ne îmbolnăvim], al cărui coautor este împreună cu George C. Williams. Vreme de mulți ani a fost profesor de psihiatrie și de psihologie la Universitatea din Michigan. În prezent este director fondator al Centrului pentru Evoluție și Medicină de la Universitatea de Stat Arizona, unde este și profesor fondator al Școlii de Științe ale Vieții. Este membru al Asociației pentru Științe Psihologice, al Societății Americane de Psihiatrie și al Asociației Americane pentru Progres în Știință. Preț: 49.90 LEI (promoțional inclus în abonamentul tău) ISBN audiobook 9786303381602
Publicat de: Editura Litera

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit undefined zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.