Când avea șase ani, copilul a desenat un șarpe boa care înghițea un elefant. A arătat desenul oamenilor mari și a fost sfătuit să se lase de desenat și să se ocupe de geografie, gramatică și algebră. A abandonat atunci ideea de a deveni artist. Așa începe Micul Prinț. Nu cu o planetă, nici cu o floare. Cu o dezamăgire. Antoine de Saint-Exupéry, pilot și scriitor, nu construiește o poveste pentru copii. Mai degrabă, ridică o cortină de peste o lume în care adulții au uitat să vadă cu ochii inimii. Cartea e plină de personaje ciudate: un rege care dă ordine fără a avea supuși, un bețiv care bea ca să uite că îi e rușine că bea, un om de afaceri care numără stele pe care nu le poate atinge. Toți trăiesc pe planete minuscule, fiecare pierdut în propria logică. Micul Prinț le vizitează pe rând. Nu le judecă, dar le observă. Întreabă ce face fiecare și de ce face acel lucru. Iar întrebările lui, deși simple, sunt incomode. Pentru că n-au fost puse de mult. Sunt întrebări pe care le știam când eram mici și le-am uitat pe măsură ce am crescut.
Publicat de: Mind Builders